Surpriză de proporții în lumea mondenă. Alex Bodi și Ema Uță au petrecut Revelionul împreună, într-o locație de lux

Surpriză de proporții în lumea mondenă. Alex Bodi și Ema Uță au petrecut Revelionul împreună, într-o locație de luxAlex Bodi și Ema Uta. Sursa foto: Instagram

Încurcate sunt căile Domnului, dar cele ale iubirii par și mai încurcate, cel puțin în ceea ce îi privește pe Alex Bodi și pe Ema Uță.

Deși s-au despărțit cu puțin înainte de Crăciun, musculosul alegând să plece în Spania la familia lui, iar Ema rămânând în România, iată că anul le-a adus mai mult decât aduce ceasul. Astfel că Revelionul i-a surprins pe cei doi într-o locație exclusivistă din Alpi, acolo unde au petrecut de minune, la minus 10 grade și înconjurați de un peisaj feeric. De la Crăciun până la Revelion, make-up artistul a dat și un interviu în care lăsa să se înțeleagă că musculosul a înșelat-o cu vârf și îndesat de-a lungul relației lor. Cu toate acestea se pare că a găsit de fiecare dată și modalitatea de a o împăca pe Ema, pentru că mereu ajunge din nou în brațele lui. Anul 2022 a fost unul destul de complicat pentru acest cuplu presărat cu multe certuri, dar clar tot cu atâtea împăcări.

Decizie total surprinzătoare, luată de Ema Uță și Alex Bodi

Probabil destul de greu în aceste reuniuni atârnă și faptul că Ema se înțelege de minune cu fetele lui Alex Bodi, care de fiecare se dată se bucură de prezența ei. Cât îi va ține de această dată împăcarea rămâne de văzut, cert este că musculosul nu pare ușor de stăpânit și nici nu prea își dorește să fie bărbatul unei singure femei. El a fost de altfel soțul Biancăi Drăgușanu, însă cei doi au avut și mai multe episoade de violență care au apărut chiar public. Atunci Bodi a recunoscut că a lovit-o pe Bianca și că nu a fost deloc bărbătesc gestul lui, însă spunea că a fost provocat de vedetă. Pe Ema Uță nu a lovit niciodată sau n-au apărut dovezi în acest sens.