Sistemul de pensii din România a cunoscut o creștere la un capitol important care poate aduce românilor venituri în plus la bătrânețe
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a transmis că fondurile de pensii facultative au crescut față de anul trecut.
Conform specialiștilor în domeniu, pensia facultativă reprezintă o soluție pentru cei care vor bani mai mulți la bătrânțe decât cei care îți vin din pensia de la stat sau din domeniul privat.
ASF a precizat că fondurile de pensii facultative aveau active în valoare de peste 2,69 miliarde de lei, la 31 august 2020, în creştere cu 13,89% comparativ cu nivelul înregistrat în august 2019.
Titlurile de stat deţineau cea mai mare pondere în cadrul activelor, de 1,691 miliarde de lei, respectiv 62,82%.
Pe locul doi se aflau acţiunile, cu 646,461 milioane de lei (24,01%). Depozitele bancare se situau pe locul trei din acest punct de vedere, cu 94,019 milioane de lei, respectiv 3,49% din totalul activelor.
Peste 500.000 de români contribuie la pensiile facultative
Potrivit datelor ASF, valoarea activului total al fondurilor de pensii de la Pilonul III era de 2,692 miliarde de lei, în august 2020, iar valoarea activului net era de 2,688 miliarde de lei.
Fondurile de pensii private facultative aveau 519.503 de participanţi la 31 august 2020.
Pe Pilonul III sunt active următoarele fonduri de pensii: Aegon Esential, Azt Moderato, Azt Vivace, BCR Plus, BRD Medio, NN Activ, NN Optim, Pensia Mea, Raiffeisen Acumulare şi Stabil.
Cele mai noi știri despre pensii:
De necrezut, dar o spune ministrul Muncii. Pensiile chiar ar putea crește cu 40%. Condiția
Alertă pentru milioane de români. Ai grijă: Plata pensiei se poate suspenda! Legea e deja în vigoare
Veste-bombă pentru românii care muncesc în străinătate. Milioane de oameni ar putea beneficia
Fondurile de pensii facultative oferă posibilitatea de a avea un venit suplimentar, care ajută la păstrarea standardele de viață în momentul în care angajatul nu va mai lucra. Iar în momentul pensionarii, omul dispune de banii economisiți în acest scop de-a lungul anilor.
Pensia facultativă este singură pensie la care poți contribui cu până la 15% din salariu. Și, evident, cu cât dai mai mult acum, cu atât o să ai mai mult la bătrânețe. Pe scurt: este perfectă pentru cei care nu-și permit o pensie mică.
De ce ar trebui să contribui la un fond de pensii facultative
ASF precizează că, în acest mod, se pot suplimenta veniturile la vârsta încheierii activităţii, prin cumularea pensiei publice cu pensia privată, inclusiv pensia facultativă.
Protecţia cea mai bună pentru un viitor confortabil este un puternic plan financiar. De aceea fiecare dintre noi avem nevoie de o strategie pe termen lung încă de la primul loc de muncă. Cu cât se începe mai devreme construcţia acestui viitor financiar cu atât el va fi mai puternic şi vei beneficia de o bătrâneţe mai confortabilă, lipsită de griji, precizează ASF.