Ultima ediţie a întâlnirilor de la Uniunea Scriitorilor, sub sigla „Scriitorul şi criticii săi“, a demonstrat miercurea trecută, dacă mai era nevoie, preţuirea de care se bucură Radu Cosaş u în rândul diferitelor generaţii critice.

De la Gabriel Dimisianu şi Mircea Iorgulescu la Paul Cernat şi Alexandru Matei, am aflat nu numai că Radu Cosaşu este un mare scriitor în registru aparent minor – ceea ce ştiam -, ci şi că „Supravieţuirile“, ciclul său de proză autoficţională, se citeşte cu acelaşi interes înainte şi după Revoluţia din 1989. Dovadă şi reeditarea acestor cărţi (la Editura Fundaţiei PRO), într-un context socio-politic complet diferit, dar şi într-un nou montaj al autorului.

O apariţie proaspătă, la Editura Polirom, este „În jungla unui bloc de gheaţă. Supravieţuirile 6“, care va intra în librării la începutul lui noiembrie. Singurul volum reeditat în forma lui iniţială, fără modificări, rămâne al treilea, „Logica“ (2004).

Ridicolele iubiri

Cu mobilitatea intelectuală a unui Milan Kundera, Radu Cosaşu ia în râs şi comunismul, şi contrariul său. Aproape fiecare pagină a „Logicii“, cel mai puternic volum, în opinia mea, din ciclul „Supravieţ uiri“, face dovada că, departe de a fi raţională, viaţa în socialism a fost o permanentă situare în confuzie.

Exemplele abundă şi sunt înfăţişate într-un crescendo tragicomic, pe linia tot mai apăsată a „ridicolelor iubiri“ ideologice. Tânărul scriitor comunist, ajuns „deviaţionist“, stă în casa unei mătuşi ale cărei convingeri şi repere au rămas burgheze. Alte rude vin aici pentru a-şi arăta indignarea faţă de textele „pe linie“ ale nepotului.

Autorul se ruşinează pe jumătate, rămânând parţial dârz pe aliniamentele doctrinei comuniste. Dar, în timp ce fostul reporter se îndoieşte tot mai des, mătuşagazdă, cu valorile ei burgheze cu tot, ar vrea ca el să publice din nou, să redevină „oficial“.

Astfel că, la apariţia în scenă a Băiatului (securist tânăr şi energic, personaj gogolian), iubitoarea mătuşă se transformă într-un avocat al diavolului.
 
Cântecul de sirenă al regimului

Într-o schemă cu termenii morali inversaţi, încăpăţânarea protagonistului rămâne singurul obstacol în calea nivelării. „Eroul“ se agaţă de caracterul său dificil, pentru a rezista cântecului de sirenă al regimului. Nuvelele lui, scrise cu spatele la „modelele“ literaturii propagandistice, le va putea oare publica? Este ceva de capul lor? Devine, cu ele, un scriitor? Mai cu binişorul, mai cu forţa, Băiatul îl convinge să redacteze referate pe marginea unor manuscrise.

Scriitorul îndrăgostit de nuvelele lui curate începe din nou să meargă pe şantiere, în căutarea vieţii „adevărate“, şi să ia, febril, notiţe pentru alte reportaje optimiste. Lovitura de teatru vine la final, cu o notă de ironie atroce a scriitorului şi de abjecţie a vremurilor tinereţii sale.

Securistul-cenzor, Băiatul care l-a reorientat pe autorul nostru înspre tematica socialismului biruitor, strâmbă din nas în faţa manuscrisului conformist al victimei; ba chiar, într-un moment de visare cu pixul în mână, schimbă prima literă a titlului care, hotărât lucru, nu-i place: c în loc de m, „Cacarale“ în loc de „Macarale“…

Scriitorul îl roagă, îl imploră, îl conjură să dea aviz favorabil cărţii sale; dar omul regimului are, deodată, bareme artistice, pretenţii axiologice, sclifoseli estetizante. Literatură angajată, da, însă scrisă cu talent, nu numai cu implicare! În loc de „Vivisecţii“, autorul alesese „Macarale“; în loc de „Macarale“, cenzorul preferă „Energii“.

Comunismul râde gros

La finalul acestei cărţi excep- ţionale, confuzia dintre bine şi rău, adevăr şi minciună, frumos şi urât se lipeşte pe „texistenţa“ supravieţ uitorului ca o emblemă. În „Supravieţuirile“ lui Radu Cosaş u, un critic tânăr a văzut un comunism hazos, cu Stan şi Bran. Veselie mare!… De fapt, comunismul râde aici cu hohot gros, în timp ce scriitorul plânge cu lacrimi amare.

GAZETAR

Proză autobiografică

Scriitor cu o activitate îndelungată în gazetărie, înainte şi după ’89, Radu Cosaşu scrie o proză autobiografică şi cu un puternic accent eseistic. Născut la Bacău, în 1930, Cosaşu se declară un admirator sincer al socialismului, la începuturile regimului, apoi îşi schimbă viziunea după evenimentele din 1956.

Cărţile nu i se mai publică o perioadă, timp în care scrie cronici, inclusiv sportive (cu pseudonimul Belphegor), în diverse publicaţii. Începe ciclul de şase volume „Supravieţuiri“, iar în 1971 ia Premiul Uniunii Scriitorilor pentru romanul „Un august pe un bloc de gheaţă“.

După Revoluţie îşi reeditează seria, la Editura Fundaţiei PRO, aducând modificări volumelor. Din 1989, este cofondator, alături de Andrei Pleşu, Tita Chiper şi Zigu Ornea, al revistei „Dilema veche“.