Românii care nu au cotizat niciodată la sistemul de pensii, dar au pensii mari. Explicațiile unui judecător constituțional

Pensii. Sursa foto: Arhiva EVZ

Pensiile speciale reprezintă unul dintre cele mai controversate subiecte ale momentului. Augustin Zegrean, fost președinte al Curții Constituționale, a vorbit despre supraimpozitarea pensiilor speciale și despre prevederile din Constituție cu privire la această categorie de venituri. Pentru a se face înțeles, oferă drept exemplu militarii, care „nu au contribuit niciodată la pensii”.

Supraimpozitarea pensiilor speciale este văzută de Augustin Zegrean, fost președinte al Curții Constituționale, drept o „gogomânie”. Acesta a susținut joi seara faptul că Constituția României prevede clar principiul justei așezări a sarcinilor fiscale, astfel că este imposibil ca un pensionar să fie impozitat cu 10% și altul cu 99%.

În opinia lui Augustin Zegrean, termenul de pensie specială ar trebui definit clar pentru a se putea discuta concret pe baza acestui subiect. În ceea ce privește contributivitatea, fostul președinte CCR aduce în discuție cazul militarilor, care „nu au contribuit niciodată la pensii. Cu ăștia ce faci? Unde îi duci cu pensia?”.

„Nu e o discuție nouă. De fiecare dată când merge prost economia se vorbește despre impozitarea sau desființarea pensilor speciale. Nu-s foarte mulți bani acolo, nu vor salva economia cu banii ăștia. Niciodată nu am auzit ”hai să ne ocupăm să mărim pensiile mici, nu să le reducem pe alea mari”. Dar asta e o altă discuție și nu vreau să intru în ea…

Deci Constituția are un text care vorbește despre justa așezare a sarcinilor fiscale. Acest text trebuie să-l aibă în vedere Guvernul când vorbește asemenea gogomănii. Nu poți să-l impozitezi pe unul cu 99% și pe altul cu 10 sau 16%. Nu se poate lucrul ăsta!

Pensiile, în general, nu se impozitează și foarte bine! Oamenii care au contribuit la pensii au plătit și impozite pentru banii pe care i-au câștigat, apoi și-au plătit și cotizația pentru pensii. Ce să mai impozitați acolo?”, a declarat Zegrean în cadrul emisiunii „Politica Zilei”, la B1 TV.

Eliminarea pensiei speciale este neconstituțională?

Augustin Zegrean a adus în discuție cazul militarilor: „Partea necontributivă… militarii nu au contribuit niciodată la pensii. Cu ăștia ce faci? Unde îi duci cu pensia? Și unde-i baza lor contributivă? În general în lume militarii nu contribuie la pensii. Deci ei nu au contribuit cu nimic la pensie”.

În discuție a fost adusă și eliminarea pensiilor speciale, considerată de CCR neconstituțională. În această privință, fostul președinte al Curții Constituționale a susținut că judecătorii nici nu au discutat legea pe fond. Faptul că nu a existat un aviz din partea Consiliului Legislativ și nu au fost respectate mai multe termene a dus la decizia de neconstituționalitate.

Augustin Zegrean insistă asupra faptul că termenul de „pensie specială” trebuie definit. De asemenea, el a ținut să precizeze că, în cazul magistraților, nu vorbim despre pensii speciale, ci de serviciu.