Supermodelele din Italia, epuizate de clienţii pofticioşi

Supermodelele din Italia, epuizate de clienţii pofticioşi

Cele mai tari noi supermodele "Made in Italy", Ferrari FF şi Lamborghini Aventador, prezente, zilele acestea sub reflectoarele Salonului auto de la Geneva, au atras imediat privirile unei lumi întregi şi, foarte rapid, comenzile celor mai bogaţi. Producătorii din Maranello şi Sant'Agata Bolognese au anunţat că toţi bolizii care vor fi fabricaţi anul acesta au fost deja arvuniţi.

Pentru toţi cei frământaţi de dilema "să fie Ferrari FF sau Lamborghini Aventador?", veştile sunt, aşadar, nedrept de dureroase. Nici Ferrari, nici Lambo anul acesta!

Pentru toţi ceilalţi, cu preocupări şi priorităţi ceva mai puţin speciale, iată un alt moment prielnic pentru un exerciţiu de mirare.

Ferrari şi Lamborghini au prezentat, la începutul săptămânii, la Salonul auto de la Geneva, două supermodele care costă peste 250.000 de euro. Weekendul a venit cu vestea că toate maşinile programate a fi produse în acest an, atât în cazul Ferrariului FF, cât şi în cel al Lamborghiniului Aventador, au fost vândute. În avans.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ca români, putem să ne mândrim (?) cu faptul că şase compatrioţi au apucat să-şi comande FF-ul mult visat. Nu e de ici de colo, având în vedere că Ferrari va livra numai 800 de unităţi în 2011. Aşadar, aproape 1% din producţia de Ferrari FF va ajunge în România. Din nou, o reală performanţă pentru o ţară care siluieşte indicatorii UE, săracă lipită la capitolul drumuri.

Ferrari FF, cel mai rapid "break"

După cum spunea chiar Luca di Montezemolo, preşedintele Ferrari, FF-ul reprezintă o noutate absolută pentru celebra casă italiană.

Ferrari FF utilizează, în premieră pentru un bolid fabricat la Maranello, un sistem de tracţiune integrală. Deşi anterior apariţiei sale s-a speculat masiv pe seama unui viitor SUV, FF este mai degrabă o interpretare mai specială a conceptului de model break.

Spre deosebire de un break clasic, Ferrari FF are doar două portiere, dar patru locuri, 4,90 metri lungime, 1,95 metri lățime și, din nou diferit, numai 1,37 metri înălțime.

Absolut de neimaginat pentru un supermodel Ferrari, FF-ul propune un portbagaj adevărat, cu o capacitate minimă de 450 de litri (800 de litri, dacă se coboară spătarele locurilor din spate!).

Toate detaliile practice nu modifică însă ADN-ul Ferrari. Bolidul este animat de un uriaș motor V12 de 6.3 litri și 650 de cai-putere. FF poate sprinta de la zero la 100 km/h în 3,7 secunde și accelera până la viteza maximă de 335 km/h.

Lamborghini Aventador, cel mai puternic "taur" Dacă Ferrari a făcut "un Lamborghini" (prin asimilarea sistemului 4x4), atunci Lambo a realizat cel mai puternic supermodel de stradă din istoria sa glorioasă.

Păstrând tradiţia, maşina a fost botezată după un taur faimos odinioară.

Coupe-ul din fibră de carbon, dotat cu motor V12 de 700 CP şi portiere cu deschidere pe verticală, costă cu câteva mii de euro mai mult decât Ferrariul. 

Aventador utilizează un sistem de tracţiune integrală Haldex, care îl ajută să accelereze de la zero la 100 km/h în doar 2,9 secunde. Adică mai repede decât a durat lecturarea acestei informaţii. Cât de repede poate alerga "tăuraşul" Incredibil de repede, cu 350 km/h. La viteza asta nici nu-i de mirare că (o comandă) e atât de greu de prins. 

Până în acest moment nu se ştie dacă şi câte Aventadoare vor poposi în România. Socotind după performanţele superioare concurentului de la Maranello, pare totuşi aproape imposibil să nu fi atras atenţia vreunui compatriot.