Evenimentul Zilei > Actualitate > Super-părinţii şi drama copiilor. Îi creştem ca la carte, după ureche sau cum ne-a făcut mari bunica?
Super-părinţii şi drama copiilor. Îi creştem ca la carte, după ureche sau cum ne-a făcut mari bunica?

Super-părinţii şi drama copiilor. Îi creştem ca la carte, după ureche sau cum ne-a făcut mari bunica?

O cale scurtă, dar sigură, prin care să-ţi atragi furia unui părinte e sa insinuezi, pe undeva, că exagerează sau greşeşte în felul în care îşi creşte copilul. Ne creştem progeniturile ca la carte sau după ureche?

România este ţara sublimului paradox, în care violenţa domestică atinge unul din două cămine şi în care bătaia e ruptă din rai. În acelaşi timp, fetişizăm figura măicuţei sau rolul tatălui dur, dar drept, care, când împarte dreptatea, „ştie el” de ce-a procedat aşa. Majoritatea sunt părinţi anonimi, greu de tras la răspundere de altcineva. Decât poate, odată, de copiii noştri deveniţi la rândul lor părinţi. „Sau, poate, de propria conştiinţă, susceptibilă spre deosebire de prima variantă a devenirii, învăţării, educaţiei şi gândirii umane, poate singura unealtă veritabilă de progres”, spune dr. Gabriel Diaconu, medic specialist psihiatru la clinica Mindcare, din Bucureşti.
Emigrarea naşte bebeluşi confuzi
Super-specia super-părinţilor, apărută îndeosebi de vreo zece ani, coincide cu marea migraţie a românilor din preajma aderării la UE. Sunt comunităţi întregi care s-au mutat in Spania, Italia, Anglia sau Franţa şi care, cu această ocazie, au cunoscut moduri alternative de a-şi creşte copiii.
Imaginaţi-vă, prin analogie, că ai facut toata viaţa ciorbă cu pătrunjel şi leuştean, coriandru şi ţelină şi afli că „într-o nu ştiu care vară, într-o nu ştiu care ţară, într-un nu ştiu care sat, sub un nu ştiu care pat” cineva foloseşte ingrediente exotice, de care n-ai auzit niciodată! Cu siguranţă ce iese arată tot a ciorbă, dar sigur nu are acelaşi gust! O fi mai bună?
„Evident, în cercurile fine o astfel de iluminare, prilejuită de ieşirea românului din cătun, din târg, coincide cu accesul liber la informaţiile care facilitează creşterea. Nu cred ca există cineva cu scaun la cap care să nu agreeze o astfel de dezvoltare a prostimii, sau mai bine zis nu a prostimii, cât a ignorimii – oricât de cacofonic ar suna!”, îşi testeză psihoterapeutul papilele gustative. Carl Sagan, în această privinţă, spune însă că „ştiinţa modernă este o călătorie în necunoscut, cu o lecţie de umilinţă aşteptând la fiecare colţ, şi una în care mulţi pasageri şi-au dorit să fi rămas acasă”.
Leacuri noi, la probleme de când lumea
„Nu am fost pregătit, când am devenit părinte, de toată suma de soluţii tradiţionale care nu respectau câtuşi de puţin reguli elementare de sănătate, sau medicină, începând cu faimoasele băi fierbinţi care cică ar creşte imunitatea bebeluşului şi terminând cu cele douăj’ de mărci diferite de soluţii anti-colici! Nu diversitatea m-a speriat, cât certitudinea cu care diverşi binevoitori ne avansau astfel de alternative doar pe principiul că la noi a funcţionat”, spune un proaspăt tătic.
Ce înseamnă asta, că la noi a funcţionat? Aveam fiecare un copil extraterestru? Unde era bunul simţ al tuturor milioanelor de copii deja născuţi în geografia patriei noastre şi din care ar fi trebuit sa emane un sumum de cunoştinţe, propria noastră invenţie a roţii?
Şcolarizare de părinte pe Google!
„Am aflat din munca mea, în perioada imediat următoare tragediei de la Maternitatea Giuleşti în 2010, în munca de grup cu asistente la Spitalul Grigore Alexandrescu, de diluarea, perimarea şi, până la urmă, de agonia pediatriei şi a puericulturii în România. Despre ea, ca psihiatru, nu pot vorbi, în schimb pot vorbi ca părinte şi pot vorbi despre psihicul altor părinţi siliţi, în absenţa accesului uşor la pediatru, şi asistentă de pediatrie, să îşi ia diploma de părinte la seral, pe Google sau Yahoo. De contactul cu zeci, poate sute de alte persoane înscrise pe forumuri de socializare de mămici, creuzet de dezvoltare a unor soluţii incredibil de bune, uneori! Dar alteori eminamente toxice despre cum e bine să creşti, să tratezi sau sa gestionezi un copil în prima perioada după naştere”, o dă pe bune medicul proaspăt tătic.
În astfel de cercuri se regăsesc super-părinţii, mulţi relocaţi, aparent reconfortaţi nu doar de înţelegerea colocvială a unei limbi de circulaţie internaţională, dar şi dornici sa prozeliteze nou-găsita lor jucărie numită ştiinţă!
Super-părinţii de pe internet!
Nenorocirea, căci e o nenorocire, e că odată aruncată piatra, în faţa utilizatorului de internet care ţi-a dat sfatul rău, nu există responsabilitate! Prinde orbul, scoate-i ochii! „Sunt frisonat, profesional, de accesele de grandomanie ale super-părinţilor din diverse medii online. Carl Sagan spune că: pentru a înţelege probleme complexe (sau chiar şi unele simple) e nevoie să ne eliberăm minţile de dogmă, şi să garantăm libertatea de a publica, de a contrazice, de a experimenta. Argumentele din autoritate sunt inacceptabile!”, se indignează dr. Gabriel Diaconu.
Menţiunea finală ar trebui să clarifice că poziţia de părinte, în faţa altui părinte, nu poate fi una de autoritate. Cu toate acestea, super-părintele sfătuieşte, îşi satisface lui Ego-ul şi chiar îşi imaginează, pe undeva, că a corectat un rău în lume şi ca năşeşte nu doar copilul lui, dar şi pe-ai altora, vizavi de care îşi manifestă o superioritate oarecare.
Vestul ne-a dat internetul, la schimb cu medicii
Observi un super-părinte prin uşurinţa pseudo-limbajului, a felului în care-şi poartă farmacia ambulantă, indiferenţa cu care prescrie un antibiotic, un antitermic, tot felul de medicamente decocturi şi poţiuni. O siguranţă aparent celestă prin care ia atitudine, oriunde sau oricând, faţă de orice abatere minoră de la normă a funcţionării copilului. Dacă a strănutat, are nevoie de picături obligatoriu, sau poate e alergie, sau poate trebuie să îi pună un supozitor!.
 „Mi s-a întâmplat, şi nu o singură dată, să fiu chemat de colegi pediatri să discut cu mămici surprinse acţionând cvasi-psihotic asupra copiilor lor dintr-un fals sens de competenţă, rezistent la orice asigurare că e în regulă să laşi febra să urce pentru că e un mecanism de rezistenţă etc, iar când medicul le-a cerut să se dea la o parte au reacţionat cu violenţă. Această violenţă vine dintr-un sentiment de paranoia faţă de medic, faţă de asistenta medicală, faţă de locul unde se presupune ca sălăşluieşte o competenţă în păstrarea sănătăţii unui copil! Asta am importat, de fapt, din Vest: nevoia de-a deveni super-părinţi pe măsură ce Vestul ne-a luat medicii, şi ne-a oferit internetul de mare viteză la schimb!”.
Cine îi educă şi pe părinţi?
Nu e nimeni vinovat de plecarea medicului pediatru şi a asistentei de puericultură, în afară de noi. Un medic pediatru în România, în Capitală, vede, zilnic, peste o sută de copii. Ce medicină e asta? Ce super-pediatru e acela? „Aşa e! La capătul celălalt îl găsim pe părintele abandonat, nu foarte educat, prost pregătit, îndoctrinat şi lipsit de tradiţii – căci blocul nu sădeşte, antropologic, propensiunea de tradiţie – şi nu rămâne decât să experimenteze şi să apeleze la false autorităţi! Oare câţi farmacişti în România recomandă părinţilor produse OTC – fără reţetă – pentru copiii lor, la neamuri şi la cunoştinţe şi nu, în ultimul rând, la super-părinţi!?”, se întreabă pihiatrul.
Se pedepseşte sfatul greşit? Există o culpă morală? Medicul concluzionează: „Între timp rămânem ţara cu mortalitatea perinatală cea mai mare din Uniunea Europeană şi nu pentru că avem cei mai puţini pediatri, sau neonatologi, ci pentru că populaţional avem o înţelegere cel mult aproximativă a sănătăţii diadei mamei-copil”.