Federația Rusă a transmis sâmbătă faptul că are de gând să desfășoare rachete balistice intercontinentale Sarmat, până în toamna anului 2022. Acest tip de rachetă, testată recent, are capacitatea nucleară necesară pentru susținerea unor atacuri la adresa SUA, conform Reuters.
Dmitri Rogozin, cel care conduce Agenția Spațială Roscosmos, a anunțat că rachetele Sarmat reprezintă un proiect ambițios al Federației Ruse, mai ales că prima testare a lor a fost realizată abia miercuri. Experții militari occidentali sunt de părere că astfel de rachete necesită mai mult timp înainte de a putea fi utilizate.
Capacități nucleare periculos de mari
Rachetele Sarmat pot transporta peste 10 focoase nucleare, la fel cum pot lovi ținte aflate la mari distanțe, așa cum este cazul Europei sau chiar SUA.
Teste anterioare nu au putut fi realizate, deoarece procedurile au suferit întârzieri, pe fondul unor probleme de natură tehnică și financiare, astfel că grăbirea utilizării acestui tip de rachetă face ca tensiunile la nivel internațional să crească și mai mult.
Conform declarației lui Rogozin, făcută la televiziunea de stat rusă, rachetele urmează a fi amplasate în zona Krasnoyarsk din Siberia, la o distanță de aproximativ 3.000 km de Moscova. Mai mult, acestea vor înlocui rachetele sovietice Voyevoda, din rațiuni legate de „resurse și timp”.
„Super-armele” Rusiei
Rogozin vorbește despre aceste rachete ca despre niște „super-arme”, ce vor garanta siguranța tinerilor Rusiei pentru următoarele 3-4 decade.
Occidentul are motive de temere și dacă luăm în calcul o mai veche afirmație făcută de Vladimir Putin, președintele rus, care vorbea despre „consecințe pe care nu le-ați întâlnit niciodată în istoria voastră", încă de când a invadat Ucraina, în 24 februarie 2022.
Luna trecută, secretarul general al Națiunilor Unite, Antonio Guterres afirma că „perspectiva unui conflict nuclear, cândva de neconceput, este acum din nou în sfera posibilităților".
Avertismentul lui Volodymyr Zelensky despre armele nucleare
Președintele ucrainean Volodymyr Zelensky a avertizat că „toate țările lumii” ar trebui să fie pregătite pentru posibilitatea ca președintele rus Vladimir Putin să folosească arme nucleare tactice în războiul său împotriva Ucrainei.
Într-un interviu oferit din biroul său de la Kiev, liderul ucrainean a spus că Putin ar putea recurge fie la arme nucleare, fie la arme chimice, deoarece nu prețuiește viețile oamenilor din Ucraina.
„Nu doar eu – toată lumea, toate țările trebuie să fie îngrijorate, pentru că poate să nu fie o informație reală, dar poate fi un adevăr”, a spus Volodymyr Zelensky în legătură cu un atac nuclear din partea Rusiei.
Arme chimice, ar trebui să o facă, ar putea să o facă, pentru ei viața oamenilor e nimic. De aceea (ar face așa ceva – n.r.). Ar trebui să ne gândim, să nu ne fie frică, ci să fim pregătiți. Dar asta nu este o chestiune care privește Ucraina, nu numai Ucraina, ci toată lumea, cred eu”, a afirmat președintele Ucrainei, într-o intervenție la CNN.