Super-afacerea imigrației clandestine. Profit de 70 de milioane de euro pentru traficanți

Super-afacerea imigrației clandestine. Profit de 70 de milioane de euro pentru traficanți

Cine crede că imigranții și refugiații ajung în Europa mânați numai de disperare, se înșală amarnic. Fără a plăti sume impresionante rețelelor care fac trafic de persoane, nimeni nu-și poate vedea visul cu ochii. Chiar și în Uniunea Europeană există astfel de rețele care strecoară imigranți în Marea Britanie.

 

Unitatea europeană de cooperare judiciară, Eurojust, a reușit să dea de firul unei super-afaceri, descoperind o grupare care făcea „contrabanda de imigranți la scară largă” între Franța și Marea Britanie.

Într-o acțiune comună a autorităților franceze și olandeze, coordonată de Eurojust, 23 de persoane au fost arestate sub suspiciunea de trafic de imigranți. Mai mult, autoritățile au desfășurat două operațiuni de salvare pe mare în largul coastei franceze și au reușit să intercepteze 24 de imigranți care încercau să traverseze Canalul.

Membrii grupării sunt suspectați că ar fi facilitat transportul pentru aproximativ 10 000 de imigranți kurzi folosind camioane frigorifice și mici bărci de cauciuc. În total, 19 suspecți au fost arestați în Franța și 4 în Olanda. Potrivit Eurojust, profiturile totale ale acestei rețele de crimă organizată ating colosala cifră de 70 de milioane de euro,

Autoritățile din Franța cercetează această super-afacere încă din august 2018. Așa au aflat că rețeaua își recruta clienții dintre imigranții care  trăiau în taberele din Le Mans și Poitiers așteptând un prilej să traverseze Canalul Mânecii.

În timpul investigațiilor, a fost descoperită o legătură cu un sistem bancar ilegal tip hawala din Olanda, sistem care asigura plata transportului pentru imigranți. Tariful pentru o călătorie era de 700 de euro.

De la sfârșitul anului 2018, încercările ilegale de traversarea a Canalului s-au înmulțit, în ciuda curenților puternici și a temperaturii scăzute a apei. Începând cu 1 ianuarie, cel puțin 77 de migranți care au încercat să ajungă în Anglia folosind bărci improvizate au fost interceptați de autoritățile franceze.

În 2019, 2.758 de imigranți care încercau să ajungă în Marea Britanie au fost salvați de autoritățile franceze și britanice, de patru ori mai mulți decât în ​​2018.

Ne puteți urmări și pe Google News