Nu avem un răspuns simplu şi la scara întregii Românii, la această întrebare. Din păcate, răspunsurile nu sunt la vedere. Există instituţii româneşti, publice, care au ca sarcină să ne apere de acele varietăţi vegetale care vin din afara Uniunii Europene.
Ce ne facem cu "duşmanul" dinăuntru? Pentru că-poate sunteţi de acord cu mine, cu noi, în cadrul acestei rubrici de campanie Slow Food-ne dorim biodiversitate, legume şi fructe de-ale noastre, proaspete şi aduse cât mai de aproape de noi. Dar răspund acestei încrederi micii fermieri, ţăranii? Sau chiar importatorii ale căror legume şi fructe ajung tot în micile pieţe urbane? Cine se ocupă ca, la piaţa Obor (sau în orice altă piaţă de legume şi fructe, la Gorjului de exemplu, în Ferentari) să fie controlate şi certificate legumele de acolo, că sunt curate din punct de vedere al conţinutului de substanţe chimice, din tratamentele aplicate? Adică conforme cu reglementările naţionale. Vă rog să aflaţi răspunsul şi să îl publicaţi în comentariile dvs. Înţeleg că ANSVSA se ocupă de carne şi lapte, de produse din carne şi lapte, dar de cartofii din piaţă, cine se ocupă? Sunt ei ok? Rezistenţa legumicultorilor români Un reportaj de investigaţie recent publicat de presa română, a arătat şi documentat în trei episoade, cum se pot aduce legume şi fructe din Grecia, via Bulgaria. Şi cum sunt plasate acestea pe piaţa românească, tot circuitul fiind la negru. Pe de o parte pare a fi o problemă aici, aceea a fiscalităţii. Şi o altă problemă, a importurilor necontrolate de legume şi fructe. Este de fapt o problemă de competitivitate. Cum poate rezista fermierul român, chiar şi în asociere, acestei crime morale contra legumiculturii şi horticulturii româneşti? Nu ne gândim la cei care, puţin, câte puţin, ajung cu legumele şi fructele în supermaketuri, ci la aceia care doresc să vândă corect şi cinstit legume româneşti, în pieţele noastre. Ei cedează şi folosesc soiuri de mare productivitate, le forţează creşterea, ne spun că sunt crescute la ţărână şi la ogor. Vor să supravieţuiască şi în principiu este corect din punctul lor de vedere. Dar noi, ca şi consumatori, suntem vătămaţi. La sfârşitul lanţului. Fiscalizare pentru agricultură?
Ca să avem parte de legume şi fructe proaspete, sănătoase, de lângă noi şi de la cei care investesc în agricultura curată, trebuie să acceptăm că este nevoie de fiscalizare. Agricultura la negru este un lucru rău. Nu ţi se recunosc investiţiile, nu te poţi împrumuta la bancă, nu investeşti în marketing, nu te poţi asocia, nu poţi factura, eşti mereu la limita de jos a organizării economice. Toată plângerea naţională privind bonul fiscal şi pătrunjelul este populistă şi tristă.
Toţi cei care vor să producă cinstit şi curat, mai presus de nivelul de semi-subzistenţă, îşi spun: "De ce să mă înregistrez ca persoană juridică, dacă merge şi aşa?" Aşa-cum spune o reclamă de prin oraş, nu mai merge. Dacă vrem să susţinem legumicultura românească, micii fermieri, să fim serioşi şi să recunoaştem. Este nevoie de fiscalizare.
Slow Food îşi doreşte ca legumele locale, verdeţurile de exemplu, să ajungă în bucătăria resturantelor locale. Pătrunjelul să ajungă la bucătăria de la Mariott luat de la ţărani, să zicem. Sau la bistroul Violetei, dar dacă nu poţi primi factură, ce faci? Ca bucătar, alegi să iei verdeţuri de la supermarket. Şi ne mai lăudăm că suntem patrioţi, că ne iubim ţara? Dacă o iubim, hai să o iubim fiscal. Pentru o agricultură românească, sănătoasă. Citiți și:
- Fructele şi legumele turceşti conţin substanţe toxice
- Agricultura cu OMG-uri este o agricultură în lohn?
- Români, vă ordonăm: vindeţi eco!?
Recomandările noastre
