Summit NATO cu scântei. Măcel în Siria, Turcia rusifică Alianța Nord Atlantică

Summit NATO cu scântei. Măcel în Siria, Turcia rusifică Alianța Nord Atlantică

Apropierea Turciei de Rusia este mărul discordiei între miniștrii Apărări care se întâlnesc la Bruxelles

Joi, miniștrii Apărării ai țărilor membre NATO se întâlnesc la Bruxelles pentru un summit care se anunță extrem de tensionat. Întâi din cauza atitudinii administrației Trump în dosarul sirian și a ofensivei Turciei împotriva milițiilor kurde siriene, calificate de președintele turc Recep Tayyip Erdogan drept „teroriști”.

Pe de altă parte, apropierea fățișă a Turciei de Rusia este un subiect de tensiune majoră în cadrul NATO, dat fiind statutul important al Turciei ca membru al Alianței Nord Atlantice.

Vladimir Putin și Recep Erdogan au găsit un acord pentru a-și asigura controlul nord-estului Siriei. Mai mult, Ankara are intenția să cumpere de la ruși noi sisteme de apărare aeriană S-400 suplimentare.

Ne puteți urmări și pe Google News

În ciuda faptului că achiziția acestui material de vârf de la Moscova a stârnit furie în NATO iar americanii au exclus Turcia din programul de achiziție și producție a avionului de luptă F-35 atât de dorit de Ankara.

În legătură cu noile S-400 dorite de Turcia, directorul Rosoboronoexport, compania publică rusă însărcinată cu exportul de armament, Alexandr Miheiev, a declarat că „discutăm deja această opțiune, modelul financiar și timpii de livrare”.

Un alt subiect de tensiune între aliații NATO este și prezența navelor turcești în zona economică exclusivă a Ciprului.  Recep Erdogan consideră că de exploatarea rezervelor de gaz din această zonă trebuie să profite și Republica Turcă a Ciprului de Nord, formațiune statală rezultată în 1974 în urma invadării nordului cipriot de armata turcă și recunoscută internațional doar de Turcia.

Pretențiile lui Erdogan sunt contestate de Nicosia, care are și susținerea Uniunii Europene (ai cărei membri majoritari sunt țări NATO) și SUA. Recent, în urma deciziilor luate de președintele american, Franța s-a întrebat despre „modul de funcționare” al NATO.

Mai mult, în timpul unei audieri în senatul francez, șeful diplomației de la Elysee, Jean-Yves Le Drian, a mers mai departe punând în discuția „chestiunea legăturii transatlantice”, scrie Opex 360.

În mijlocul acestor disensiuni și dubii, secretatul general al NATO, jens Stoltenberg, încearcă fără prea mari rezultate să asigure unitatea aliaților. „Nu putem nega divergențele”, a recunoscut, miercuri, Stoltenberg. „Dezacordurile între aliați pun probleme și de aceea avem nevoie de o discuție sinceră și deschisă”, la summit-ul de joi, a adăugat el.

Însă observatorii nu se așteaptă la mari progrese. Stoltenberg a refuzat și să condamne Turcia pentru ofensiva lansată contra milițiilor kurde, cu riscul să ruineze cinci ani de lupte ale kurzilor împotriva ISIS. Și nici să observe că Turcia, membru NATO, a atacat o țară străină, fără să se consulte cu aliații și fără un mandat ONU.