Sume halucinante pentru partide, în plină pandemie! Cine conduce topul bogăției

Sume halucinante pentru partide, în plină pandemie! Cine conduce topul bogăției

AEP a făcut publice sumele halucinante pe care le-au încasat partidele politice în prima decadă a lunii octombrie.

Autoritatea Electorală Permanentă a virat, în prima decadă a lunii octombrie, în conturile a şapte partide - PSD, PNL, USR, ALDE, PMP, Pro România şi Partidul Forţa Naţională - subvenţii în sumă totală de 23.093.214,50 lei.

Potrivit AEP, Partidul Social Democrat a primit 11.554.112,16 lei, Partidul Naţional Liberal - 6.413.147,56 lei, Uniunea Salvaţi România - 1.712.290,93, Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor - 1.401.722,01 lei.

De asemenea, Partidului Mişcarea Populară i-a fost virată în cont suma de 770.530,92 lei, pentru Pro România - 1.070.181,83 lei şi Partidului Forţa Naţională - 171.229,09 lei.

AEP precizează că acordarea subvenţiei lunare de la bugetul de stat Uniunii Naţionale pentru Progresul României, determinată potrivit algoritmului de repartizare a subvenţiei prevăzut în Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 10/2016, coroborate cu prevederile art. 38 alin. (1) din Legea partidelor politice nr. 14/2003, republicată, s-a suspendat prin Decizia Preşedintelui AEP nr. 32 din 31.03.2016 şi va fi păstrată în sumă de mandat potrivit prevederilor art. 24 alin. (5) din Legea nr. 334/2006, republicată. Valoarea acestei subvenţii pentru UNPR era de 35.142,41 lei.

Ce se întâmplă cu alegerile parlamentare

Membrii Curții Constituționale a României (CCR) au decis, astăzi, că Legislativul are deplina competenţă de a stabili data scrutinului printr-o lege ordinară sau organică. La finalul lunii septembrie, CCR a respins sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis şi a Guvernului asupra Legii privind unele măsuri pentru organizarea alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor, ca urmare a încetării mandatului Parlamentului ales în anul 2016.

Motivarea a fost publicată în această seară: „În cauza de faţă, Curtea constată că atât concepţia legii analizate, cât şi momentul adoptării ei (27 iulie 2020) reprezintă o expresie a principiului securităţii juridice, pentru că indică din timp organului administrativ care are competenţa delegată de stabilire a datei alegerilor în temeiul art.6 alin.(2) din Legea 208/2015 – şi anume Guvernului – faptul că data alegerilor ca urmare a încetării mandatului Parlamentului ales în anul 2016 va fi stabilită prin lege organică (...) Prin urmare, Hotărârea Guvernului 744/2020 privind stabilirea datei alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, 816 din 4 septembrie 2020, deşi emisă cu respectarea legii în vigoare la data respectivă (art.6 alin.(2) din Legea nr.208/2015), îşi încetează de drept efectele în urma intrării în vigoare a legii criticate”, mai spune în motivare.

În aceste condiții, Ionel Dancă, șeful Cancelariei prim-ministrului Ludovic Orban, a anunțat, în această seară, că tot calendarul ce viza alegerile parlamentare rămâne în vigoare.

„Hotărârea de guvern este în vigoare în momentul de faţă şi tot calendarul aferent organizării alegerilor pentru data de 6 decembrie. Am văzut şi noi motivaţia, aşa cum a fost publicată, urmează să facem o analiză asupra acestui conţinut şi să decidem care sunt căile de urmat”, a afirmat Dancă.

Ne puteți urmări și pe Google News