Un anunț pus în câteva lanțuri de magazine din Capitală a atras atenția în ultimele zile. S-a luat măsura raționalizării, pentru ca produse ca uleiul, zahărul și făina să ajungă la toată lumea.
O criză alimentară se întrevede de mai multă vreme, la scurt timp după problemele ce au decurs din războiul declanșat de Rusia în Ucraina. Colac peste pupăză, vremea caniculară, lipsită de precipitații, din România, a compromis mare parte din culturile de floarea soarelui, porumb sau grâu. Iar prețurile la alimentele de bază cresc alarmant.
Raționalizare în unele magazine din București
Raționalizare este cuvântul folosit tot mai des și în țara noastră, și în restul Europei. Și când vine vorba despre mâncare, dar și despre energie electrică, gaze și chiar apă. La alimente, prețurile vor crește și în viitorul apropiat. Iar inflația nu pare că poate fi ținută în frâu. În ultimele zile, la unele supermarketuri din București au apărut anunțuri al căror mesaj este legat de achiziții cumpătate de produse. Adică de raționalizare la ulei, zahăr și făină. Câte 6 litri, respectiv kilograme pentru fiecare client.
Administratorii magazinelor au explicat că este vorba doar despre o situație temporară, una de scurtă durată. Iar anunțurile puse la vedere au ca scop asigurarea unui flux de cumpărături pentru toți cei care le trec pragul, conform România TV.
Cu cât s-a scumpit uleiul în ultimii doi ani
Experţii din industria alimentară avertizează că pentru unele alimente românii vor plăti chiar şi de patru ori mai mult la iarnă. De exemplu, dacă anul trecut o pâine costa 1 leu, în câteva luni pentru aceeaşi pâine vom plăti până la 3 lei Dacă pentru un kilogram de carne plăteam vara trecută 13 lei, acum plătim 20 de lei, iar de Crăciun probabil că vom scoate din buzunare 23 de lei. Lactatele s-au scumpit şi ele enorm. Un litru de lapte costă în prezent 7 lei, iar la iarnă prețul aproape că se va dubla, avertizează specialiştii.
În ceea ce privește uleiul, el este pe prima poziție în clasamentul scumpirilor din ultimele luni. În 2020, se vindea cu 4-5 lei litrul, acum, același sortiment costă 10-11 lei.