SUA şi UE se pregătesc pentru era post-Gaddafi şi-i cer liderului libian să părăsească puterea

SUA şi UE se pregătesc pentru era post-Gaddafi şi-i cer liderului libian să părăsească puterea

"Asistăm , se pare, la ultimele momente ale regimului Gaddafi şi îi cerem liderului libian să plece fără întârziere, pentru a evita noi vărsări de sânge", a declarat, azi, Michael Mann, purtător de cuvânt al responsabilului UE pentru politică externă, Catherine Ashton, citat de "Financial Times".

Ministrul italian de externe, Franco Frattini, consideră că arestarea fiului colonelului Muammar Gaddafi este un element decisiv, care va conduce  spre sfârşitul inevitabil al regimului lui Gaddafi şi este de aşteptat ca, foarte curând, colonelul să se predea. "Noul guvern libian va respecta toate contractele cu Italia", a spus el, referindu-se la companiile italiene care au investtit în Libia, în special în infrastrucutră şi sectorul energetic. Acuzat pentru "baie de sânge" De asemenea, Frattini a declarat, pentru Sky TV, că mai puţin de 10% din Tripoli a rămas în mâinile lui Gaddafi, iar rebelii sunt foarte aproape să preia controlul asupra aeroportului local. "Baia de sânge este ultimul cap de acuzare ce va fi adus regimului şi lui Gaddafi, care incită mercenarii să nu se predea. Sursele noastre şi cele din cadrul Consiliului Naţional de Tranziţie confirmă că la Tripoli au loc conflicte între mercenari şi diverse etnii pentru a diminua populaţia. Se ucid între ei pentru a jefui oraşul", a declarat Frattini. "Regimul de la Tripoli trebuie să indice doi exponenţi care nu s-au pătat cu sânge. Unul dintre aceştia ar putea fi Jalloud, dar nu este de datoria noastră să indicăm pe cineva", a precizat ministrul italian de externe. Susţinere occidentală Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, a salută, într-un comunicat, curajul rebelilor libieni şi reiterează sprijinul Franţei pentru eforturile lor de eliberare a ţării de sub opresiunea dictaturii. El îi cere ferm colonelului Gaddafi să renunţe la putere şi să ordone forţelor loiale să predea armele. Într-o declaraţie de presă emisă de Casa Albă, aseară, SUA au promis să colaboreze îndeaproape cu Consiliul Naţional de Tranziţie al Rebelilor, în Benghazi, şi să ajute ţara în tranziţia spre democraţie. În Marea Britanie, un purtător de cuvânt al premierului a spus că este foarte clar, din scenele din Tripoli, că sfârşitul regimului libian este foarte aproape. "A comis crime contra propriului popor şi trebuie să plece acum, pentru a nu provoca alte suferinţe libienilor", a spus el. David Cameron a convocat, azi, o întâlnire cu şefii din domeniul apărării şi serviciilor secrete, pentru a discuta situaţia din Libia. CPI îl vrea pe Saif Curtea Penală Internaţională de la Haga a anunţat că discută cu  guvernul de tranziţie libian despre extrădarea fiului lui Gaddafi, Saif al-Islam, către tribunal, după capturarea acestuia de către rebelii libieni. "Discutăm despre transfer", a spus Fadi El- Abdallah, un purtător de cuvânt al CPI. Curtea a emis un mandat de arestare, în 27 iunie, pe numele colonelul Gadaffi, a fiului său Saif, şi a şefului serviciilor secrete, Abdullah al-Senussi. Cei trei sunt acuzaţi de crime, răniri, arestări şi încarcerări a sute de civili, în timpul protestelor antiguvernamentale începute în februarie. CITIŢI ŞI:

  • Libia LIVE: Rebelii au ocupat Tripoli. Fiii lui Gaddafi au fost arestaţi | VIDEO 
  • Gaddafi, "maşina de supravieţuire politică"
  • NBC: Gaddafi se pregăteşte să părăsească Libia

Ne puteți urmări și pe Google News