SUA, la un pas de război. Dmitri Medvedev, scenariu sumbru legat de alegeri

Dmitri Medvedev. Sursa foto: Facebook

Dmitri Medvedev susține că Statele Unite se află la o distanță mică de un nou război civil. Fostul președinte și prim-ministru rus a subliniat că acestea se vor „prăbuși”, făcând referire la alegerile din această toamnă.

Dmitri Medvedev, avertisment pentru SUA

Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei a vorbit despre alegerile din SUA, dar și despre tensiunile de pe scena politică.

Lupta electorală din America se va da între Donald Trump și Kamala Harris, după ce aceasta a câștigat candidatura democrată.

„În ciuda actualei administrații, Donald Trump a amenințat că va ridica sancțiunile împotriva Rusiei. Dar o va face cu adevărat dacă va fi ales? Nu, bineînțeles că nu. Cu toată bravada sa aparentă de „outsider”. (..) Trump este un narcisist excentric, dar este și un pragmatic”, a spus acesta.

Despre tensiunile de pe scena politică

Criticile lui Medvedev vin după ce Donald Trump a declarat că știe cum să oprească războiul din Ucraina. Sâmbătă, candidatul republican a precizat că ar face presiuni mari asupra lui Putin, în contextul în care ar fi reales.

Sursa foto: Platforma X

„Ca om de afaceri, Trump înțelege că sancțiunile afectează dominația dolarului în lume. Acesta nu este un motiv suficient pentru a organiza o revoluție în Statele Unite și a merge împotriva liniei antirusești a celebrului Deep State (stat profund), care este mult mai puternic decât Trump”, a continuat fostul președinte al Rusiei.

În plus, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei a subliniat că Harris nu are experiență și a numit-o „proastă”.

„Dar cum rămâne cu Harris? Nu trebuie să vă așteptați la nicio surpriză din partea ei. Este lipsită de experiență și, potrivit dușmanilor ei, pur și simplu proastă. Vor fi pregătite pentru ea discursuri frumoase fără sens și răspunsuri plictisitoare „corecte” la întrebări, pe care le va citi de pe un teleprompter în timp ce râde contagios”, a adăugat el.

Sursa foto: Markwaters | Dreamstime.com

Dmitri Medvedev, despre viitorul Statelor Unite

Conform fostului președinte rus, prăbușirea Statelor Unite ar fi la un singur pas de alegeri. Totodată, el a precizat că ar putea urma un nou război civil.

„Au existat sancțiuni împotriva URSS de-a lungul secolului al XX-lea, iar acestea au revenit la o scară fără precedent în secolul al XXI-lea. Deci, sunt sancțiuni pentru totdeauna. Sau, mai degrabă, până când SUA se prăbușesc în timpul unui nou război civil iminent,” a încheiat acesta.