SUA dorește relații economice și de securitate mai strânse cu Japonia

Oficialii SUA pledează pentru relații economice și de securitate mai strânse cu Japonia. Declarațiile recente în acest sens vin în urma amenințărilor pe care le reprezintă China și Coreea de Nord.

Secretarul de stat al SUA, Anthony Blinken, a pledat marţi pentru legături economice şi de securitate mai strânse cu Japonia. Şeful diplomaţiei americane şi ministrul apărării, Lloyd Austin, se află în prima vizită în străinătate de la începutul mandatului preşedintelui Joe Biden. De la Tokyo, ei vor merge la Seul, transmite Reuters, preluată de Agerpres .

Evenimentul diplomatic are loc după summitul online dintre SUA, Japonia, Australia și India

Evenimentul diplomatic are loc după summitul online de săptămâna trecută al aşa-numitului format Quad - Statele Unite, Japonia, Australia şi India.

Problemele pe care le ridică China sunt un subiect important pe agenda celor doi înalţi oficiali americani. Amenițările și problemele din regiune sunt însă mai multe: de la libertatea de navigaţie în sud-estul Asiei până la securitatea lanţului de aprovizionare cu semiconductori, programul nuclear al Coreei de Nord şi lovitura de stat militară din Myanmar.

"Am venit de fapt să reafirmăm că alianţa este, aşa cum ne place să spunem, piatra de temelie a păcii, securităţii şi prosperităţii noastre", a declarat Anthony Blinken în faţa personalului ambasadei americane la Tokyo.

La o întâlnire cu un grup de oameni de afaceri niponi, secretarul de stat a reamintit că "relaţiile economice dintre Statele Unite şi Japonia sunt, aşa cum ştiţi foarte bine, printre cele mai puternice din lume".

Casa Albă a comunicat că Phenianul a respins eforturile de relansare a dialogului

În privinţa Coreei de Nord, Casa Albă a comunicat că Phenianul a respins până acum eforturile de relansare a dialogului. Presa nord-coreeană a citat-o marţi pe Kim Yo Jong, sora liderului Kim Jong Un, care a avertizat noul guvern de la Washington "să nu facă scandal" dacă doreşte pacea, mai precizează sursa citată.

La începutul unei întâlniri în format "2+2" a lui Blinken şi Austin cu omologii lor japonezi, şeful diplomaţiei americane a afirmat că doreşte să colaboreze cu Japonia şi alţi aliaţi pentru denuclearizarea Coreei de Nord.

Secretarul de stat mai declarase anterior că ţara sa şi Japonia au în comun angajamentul faţă de democraţie, drepturile omului şi statul de drept, care sunt "ameninţate în multe locuri, inclusiv în această regiune, fie în Myanmar, fie, în diferite moduri, în China".

Anthony blinken și Lloyd Austin vor pleca miercuri la Seul

Cei doi miniştri americani sunt aşteptaţi şi într-o vizită de curtoazie la premierul Yoshihide Suga. În aprilie, acesta va fi primul lider străin oaspete al preşedintelui Joe Biden la Casa Albă. Anthony Blinken şi Lloyd Austin vor pleca miercuri la Seul, unde au programate întâlniri cu omologii lor până joi.