Aceasta a sugerat șeful diplomației americane, Mike Pompeo, care a acuzat gigantul asiatic că nu și-a respectat promisiunile, evocând eșecul acestei strategii americane de deschidere cu Beijingul.

O analiză aplaudată de unii  dar contestată de alți actori și specialiști ai acestor patru decenii de tensiuni sino-americane.

Chiar dacă toți recunosc că cele două superputeri au intrat acum într-o eră a concurenței strategice acerbe pentru supremația mondială, chiar într-un nou Război Rece.

Totul a început cu o călătorie secretă: cea a lui Henry Kissinger, în 1971, la Beijing, deschizând calea către sosirea, câteva luni mai târziu, în lumina reflectoarelor, a președintelui Richard Nixon, al cărui consilier era.

„Dar dialogul nu a avut ca rezultat schimbarea pe care președinte Nixon spera să o inducă Chinei”, a spus Mike Pompeo, înainte de a tranșa: „Vechea paradigmă a dialogului orb cu China pur și simplu nu funcționează”.

„Este eronat istoric să spunem că politica americană de deschidere față de China s-a bazat pe speranța naivă că Beijingul se va liberaliza politic”, a replicat Stapleton Roy, care a luat parte la negocierile sino-americane din 1970, înainte de a fi ambasador al Statelor Unite la Beijing, douăzeci de ani mai târziu.

Potrivit lui Stapleton Roy,  duo-ul Nixon-Kissinger, „total pragmatic”, a dorit „să ne întărească poziția în Războiul Rece cu Uniunea Sovietică„ conducând la o „pană între cele două țări comuniste și, întâmplător, să obținem ajutor din China pentru a pune capăt războiului din Vietnam”.

„Obiectivul principal a fost îndeplinit decisiv, nu și al doilea”, a spus el.

Mira Rapp-Hooper, expertă la Council on Foreign Relations, subliniază că dezghețul sino-american nu a fost deloc ușor iar stabilirea relațiilor diplomatice, „foarte controversate”, nu va avea loc până în 1979, sub conducerea lui Jimmy Carter și lui Deng Xiaoping.

Până atunci, Washingtonul a recunoscut Taiwanul, un refugiu pentru naționaliștii chinezi, ca singura Republică Chineză, și rezistența încăpățânată în Congresul SUA a trebuit să fie depășită pentru a recunoaște Beijingul prin retrogradarea aliatului taiwanez.

Dar „diplomații nu au crezut niciodată că China , care la acea dată nu avea nimic dintr-o mare putere, avea să devină o democrație liberală”, a dat asigurări Mira Rapp-Hooper.

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE