SUA au expluzat doi DIPLOMAȚI cubanezi, care au suferit „simptome ciudate”

SUA au expluzat doi DIPLOMAȚI cubanezi, care au suferit „simptome ciudate”

Washingtonul a expulzat în luna mai doi diplomaţi cubanezi în urma unor "incidente care au provocat simptome fizice" în rândul americanilor care lucrează la ambasada SUA din Cuba, a anunţat miercuri Departamentul de Stat american, citat de France Presse.

În cursul serii, Havana a confirmat aceste informaţii, evocând că a protestat împotriva expulzării acestor diplomaţi şi a propus colaborare Washingtonului pentru a face lumină în cazul acestor "incidente" survenite la începutul anului la Havana.

Purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei americane, Heather Nauert, nu a oferit nicio explicaţie suplimentară cu privire la aceste incidente sau cu privire la numărul de persoane implicate. Ea s-a limitat să spună doar că "din motive medicale", SUA au trebuit "să repatrieze americani sau americani au ales să se întoarcă" în Statele Unite, scrie Agerpres.

În consecinţă, Departamentul de Stat a cerut la 23 mai ca "doi responsabili acreditaţi pe lângă Ambasada Cubei din Statele Unite să părăsească SUA", a adăugat ea, precizând că cei doi cubanezi au plecat într-adevăr.

Ne puteți urmări și pe Google News

"Noi considerăm această situaţie foarte gravă, o anchetă este în curs de desfăşurare", dar "nu avem răspunsuri definitive cu privire la originea sau cauza a ceea ce noi consideram a fi incidente", a declarat aceeaşi purtătoare de cuvânt.

La Havana, Ministerul de Externe cubanez a precizat apoi într-un comunicat că aceste "incidente" raportate în luna februarie au "afectat" funcţionari americani şi "rude ale lor".

O anchetă "exhaustivă, prioritară şi urgentă" a fost lansată pentru a face lumină asupra acestor evenimente, au adăugat autorităţile de la Havana, amintind că au solicitat reprezentanţei americane un "schimb de informaţii" şi o "cooperare" între cele două ţări în acest caz.

În momentul expulzării celor doi diplomaţi cubanezi din SUA, guvernul de la Havana a emis proteste împotriva acestei măsuri "nejustificate", a amintit MAE cubanez.

Cuba este "în general considerată o destinaţie sigură pentru vizitatori şi diplomaţi străini, inclusiv americani", a insistat Havana, reiterându-şi disponibilitatea de a coopera pentru a face lumină în cazul respectivelor "incidente".

Relaţiile dintre SUA şi Cuba, restabilite în 2015, după o pauză de jumătate de secol, s-au deteriorat din nou după venirea lui Donald Trump la Casa Albă. Preşedintele american şi-a înăsprit tonul faţă de Havana în iunie, dând astfel o lovitură reconcilierii iniţiate de predecesorul său Barack Obama.