Evenimentul Zilei > Actualitate > STRATFOR: Jihadiștii nu au revendicat încă un ATAC asupra cursei EGYPTAIR. De ce?
STRATFOR: Jihadiștii nu au revendicat încă un ATAC asupra cursei EGYPTAIR. De ce?

STRATFOR: Jihadiștii nu au revendicat încă un ATAC asupra cursei EGYPTAIR. De ce?

În timp ce ancheta în cazul prăbușirii avionului EgyptAir 804 continuă și echipele de căutare găsesc noi dovezi ale accidentului, jihadiștii au rămas surprinzător de tăcuți. Controlorii de trafi au pierdut contactul cu aparatul, în 19 mai, și de obicei ei anunțau imediat când era un incident, revendicând atacul terorist.

Prima explicație posibilă ar fi faptul că a fost vorba despre o defecțiune catastrofală a avionului, nu o bombă la bord, dar pentru că toate indiciile duc cu gândul la o un atac, este interesant de văzut de ce, totuși, acesta nu a fost revendicat până la această oră, scriu analiștii de la Stratfor

Primii extremiștii interesați și capabili de a doborî un avion, Statul Islamic și Al Qaida, au relații publice și mijloace de comunicare în masă, pe care le pot folosi foarte repede pentru a revendica responsabilitatea atentatelor. Având în vedere cel mai recent dezastru aviatic, cursa aeriana rusească Metrojet 9268, care s-a prăbușit în peninsula Sinai, în 2015, Statul Islamic și-a asumat responsabilitatea în aceeași zi. De asemenea, a revendicat recentele atacuri din Bruxelles, Jakarta și Paris, în aceeași zi în care s-au produs. La fel, Al Qaeda în ceea ce privește unele hoteluri din Africa de Vest, a anunțat în aceeași zi că este responsabilă. Atacatorii din San Bernandino au spus că acționează în numele Statului islamic chiar înainte de atacuri, dar au trecut trei zile până când partea media a grupării să anunțe atacul, în parte pentru că acei jihadiști au acționat singuri, în numele lor. 

Având în vedere aceste precedente, se poate spune că ar fi anunțat că sunt responsabili și pentru doborârea avionului Airbus 320 Paris-Cairo până acum. Totuși, lipsa acestor declarații nu înseamnă că nu a fost vorba despre un act terorist în acest caz. Cele două organizații au simpatizanți care acționează singuri, dar în numele ideologiei și propagandei lor. Dacă ar fi fost vorba despre atacuri conduse de celule din Franța, Tunisia sau Eritreea, toate locațiile în care a fost avionul cu 24 de ore înainte de părbușire, liderii și aripa mass-media a islamiștilor ar încerca acum, din greu, să afle ce s-a întâmplat – la fel ca noi toți. 

S-ar putea să dureze câteva zile până se va da publicității un anunț. Ar mai exista o variantă: un grup terorist ar fi descoperit o nouă modalitate de a ataca un avion și nu își declină implicarea pentru a putea ataca exact la fel în altă parte. A exista o astfel de activitate în complotul Bojinka, în 1995. Bombadarea avionului 434 al Philippines Airlines în decembrie 1994 nu a fost revendicat pentru că atacatorii au sperat să folosească aceeași versiune a dispozitivului exploziv într-un alt atac mai mare, asupra a 10 curse transpacifice. 

Faptul că avionul EgyptAir 804 s-a prăbușit în apele marine face mult mai dificilă investigația decât cele de pe uscat, iar în unele dintre acestea au fost nevoie de ani de zile pentru a se rezolva, cum a fost cazul zborului Pan Am 103. Au trecut doi ani de când zborul 370 al Malaysia Airlines a dispărut și anchetatorii abia recent au descoperit fragmente din avion, darămite să fi determinat cauza accidentului. 

Judecând după recentele catastrofe aviatice care au avut loc deasupra măsrilor și care nu s-au soldat cu rezultate certe ale anchetelor – s-ar putea ca abia peste ani de zile să avem un răspuns la întrebarea ce a doborât avionul EgyptAir 804 , sau chiar niciodată. Investigațiile la sol, asupra echipajului de la sol, a echipajului din avion, a pasagerilor sau imaginile din satelit, vor da unele răspunsuri înaintea anchetei de la locul accidentului, dar nu vor putea, cel mai probabil, să ofere toate răspunsurile necesare legate de ce s-a întâmplat. Oricum, obiectul cooperării între Egipt, Grecia și Franța în acest caz este destul de complicat, mai ales pentru că o anchetă comună tinde să se prelungească mai mult, din cauza disputele pe cine conduce „bătălia”, inclusiv pe parcursul căutării și analizării dovezilor. 

Absența asumării responsabilității ar putea să ne facă  să credem că nu e un atac terorist, dar, în cel mai rău scenariu, ar putea fi doar un semn că vor urma atacuri similare. 

Publicat in categoriile: Actualitate
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: