STRATEGIA NATO - UE. Miniștrii apărării au stabilit LINIA DE APĂRARE de dincolo de granițele Alianței Nord-Atlantice

STRATEGIA NATO - UE. Miniștrii apărării au stabilit LINIA DE APĂRARE de dincolo de granițele Alianței Nord-Atlantice

O reuniune extrem de importantă, menită să consolideze strategia de apărare a NATO, chiar și dincolo de granițele țărilor membre, a avut loc, joi, la Cartierul General al NATO. În cursul zilei de 27 octombrie, miniştrii aliaţi ai apărării au discutat modalităţile de aprofundare a cooperării dintre NATO şi Uniunea Europeană, respectiv de implementare a Declaraţiei Comune semnate la Summitul NATO de la Varşovia pe această temă.

În cadrul cinei de lucru, din seara zilei de miercuri, miniştrii apărării au abordat tema proiectării stabilităţii dincolo de graniţele Alianţei, ca al doilea palier important de lucru pentru implementarea deciziilor adoptate în iulie la Varşovia.

Ministerul Apărării Naționale transmite că, în cadrul întrunirii, au fost adoptate următorele decizii: lansarea viitoarei activităţi NATO de instruire şi dezvoltare a capacităţilor de apărare din Irak (NCTB-I), începând cu luna ianuarie 2017, continuarea efortului Alianței în Marea Egee şi lansarea unei noi operaţii de securitate maritimă în Mediterana Centrală (Operația SEA GUARDIAN). Aceasta va oferi cadrul de asigurare a sprijinului aliat pentru  Operaţia Uniunii Europene SOPHIA.

Ne puteți urmări și pe Google News

De asemenea, în cursul zilei de 27 octombrie, miniştrii aliaţi ai apărării au discutat modalităţile de  aprofundare a cooperării dintre NATO şi Uniunea Europeană, respectiv de implementare a Declaraţiei Comune semnate la Summitul NATO de la Varşovia pe această temă. La reuniune au participat şi Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe şi politica de securitate, Federica Mogherini, precum şi miniştrii apărării din Finlanda şi Suedia.

Intervenţiile Aliate şi ale reprezentanţilor UE au conturat o abordare consensuală privind necesitatea consolidării cooperării politice şi practice dintre cele două organizaţii, în vederea contracarării cât mai eficiente a ameninţărilor tot mai complexe la adresa securităţii europene şi euro-atlantice. Avansarea cooperării va avea la bază principiile complementarităţii şi evitării duplicărilor, iar dezvoltarea capabilităţior de apărare trebuie să răspundă nevoilor de utilizare a acestora în operaţii şi misiuni, atât în context aliat, cât şi al Uniunii Europene. 

Ministrul român al apărării a subliniat importanţa existenţei unei legături transatlantice solide şi durabile, menţionând că actualele provocări de securitate reclamă o relaţie NATO-UE aprofundată. În acelaşi timp, oficialul român a subliniat imperativul asigurării complementarităţii dintre Uniunea Europeană şi Alianţa Nord-Atlantică, precum şi necesitatea de a da un nou impuls Parteneriatului strategic dintre cele două organizaţii prin implementarea sinergică a Declaraţiei Comune NATO-UE şi intensificarea cooperării în domenii concrete cum sunt contracararea ameninţărilor hibride, apărarea cibernetică şi comunicarea strategică.