Strania loialitate față de Putin a clubului global de admiratori ai acestuia

Sursa Foto - Wikipedia Commons

Admiratori ai conducătorului rus ar putea ajunge curând la cârma celor mai mari trei democrații ale planetei.

Ar fi fost o consolare să crezi că moartea lui Aleksei Navalnîi îl va transforma în sfârșit pe Vladimir Putin într-un paria pe scena internațională.

Însă istoria recentă și actualele tendințe politice sugerează contrariul. Din nefericire e mai probabil ca Putin să fie tratat în continuare cu respect - ba chiar admirație - într-o mare parte a lumii.

Putin și Xi, în continuare aliați?

Nimeni n-ar trebui să se aștepte ca Xi Jinping să-l repudieze pe Putin doar pentru simplul fapt că încă cineva a mai murit pe neașteptate în Rusia. Conducătorul Chinei împărtășește cu Putin ura față de activiștii pro-democrație.

Ce e mai surprinzător însă e că Putin are în continuare relații amicale cu conducătorii unora dintre cele mai puternice democrații din lume.

De fapt, e cât se poate de posibil ca toate cele mai mari trei democrații ale lumii - India, SUA și Indonezia - să-și aleagă anul acesta drept conducători niște admiratori ai lui Putin. Prabowo Subianto din Indonezia, Narendra Modi din India și Donald Trump din SUA se remarcă toți prin faptul că evită să-l condamne pe Putin pe plan internațional - din motive care nu țin numai de realpolitik.

Putin și prietenii din Indo-Pacific

Prabowo a obținut o victorie tranșantă la alegerile prezidențiale din Indonezia de săptămâna trecută. Ascensiunea lui în această funcție îi face extrem de neliniștiți pe adepții indonezieni ai democrației. Ei se tem că Prabowo intenționează să devină un dictator după modelul lui Putin și subliniază că acesta e acuzat de abuzuri contra drepturilor omului pe parcursul carierei lui de militar.

Prabowo a propus anul trecut un plan de pace în Ucraina atât de favorabil Rusiei încât a fost respins de Kiev sub acuzația că e un „plan rusesc”. Kornelius Purba, editor executiv la The Jakarta Post, observa recent „admirația” lui Prabowo pentru Putin și aprecia că dintre alegători „mulți îl susțin pe generalul în retragere întrucât sunt partizani fanatici ai președintelui Putin”.

Modi și Putin au avut în ianuarie o conversație telefonică amicală în care și-au urat reciproc succes la viitoarele alegeri. Modi, spre deosebire de Putin, va trebui să candideze la alegeri autentice, pe care cel mai probabil le va câștiga confortabil. Diplomații indieni susțin că relația funcțională a lui Modi cu Putin ține pur și simplu de pragmatism și interes național. India a cumpărat mult armament rus și nu poate reteza relația peste noapte.

 

Viktor Orban este un apropiat al lui Vladimir Putin. Sursa foto: Kremlin

Retorica anti-occident

Iar economia indiană profită de pe urma petrolului rusesc ieftin. Pentru a fi corecți cu Modi, el chiar a lansat în 2022 o mustrare publică reținută la adresa lui Putin, transmițându-i că „epoca de azi nu e epoca războiului”. Dar de atunci relațiile celor doi s-au încălzit iar, Putin flatându-l recent pe Modi, „un bărbat foarte înțelept”. Jaiveer Shergill, purtător de cuvânt al partidului lui Modi, Bharatiya Janata, a răspuns la o întrebare privind moartea lui Navalnîi printr-o declarație tranșantă: „Rusia a fost, este și va rămâne prietenul și aliatul solid al Indiei”.

Retorica anti-occidentală și anti-colonialistă a lui Putin e foarte bine receptată în India, unde Modi a optat să-și accentueze calitatea de conducător autoritar naționalist care își va elibera în sfârșit țara de moștenirea colonială. Opoziția indiană argumentează că Modi a erodat democrația țării și exploatează instituțiile statului pentru a-și inculpa adversarii politici.

Partidul Congres, cel mai mare din opoziție, s-a plâns săptămâna trecută că i-au fost înghețate pe neașteptate conturile bancare. Liderii lui l-au acuzat pe Modi că, similar lui Putin, vrea să suprime întreaga opoziție autentică. Și apoi mai e și Trump. Dacă Joe Biden l-a acuzat pe Putin că e răspunzător de moartea lui Navalnîi, Trump n-a scos un cuvânt. Poate și pentru că era prea ocupat să denunțe amenzile enorme pe care i le-a impus o instanță din New York.

 

Vladimir Putim, cu Vucic, președintele Serbiei, și Netanyahu, premierul Israelului, la parada militară anuală de ziua Victoriei. Sursa Foto- Kremlin.ru

A fi „conducător” în secolul 21

Dar Trump - care insultă și inventează porecle cu dezinvoltură - e faimos pentru că nu l-a criticat niciodată în nici un fel pe Putin. Din contră, l-a lăudat pe Putin, numindu-l puternic și inteligent. Unii democrați au ajuns să fie foarte preocupați de a găsi un lucru cu care Putin l-ar avea la mână pe Trump. Dar poate exista o explicație mult mai simplă. Trump îl admiră sincer pe Putin. Cercul mai larg al consilierilor și atârnătorilor lui Trump conține de multă vreme și admiratori fanatici ai lui Putin.

La scurt timp după anexarea Peninsulei Crimeea de către Rusia în 2014, Rudy Giuliani, un consilier apropiat al lui Trump, declara despre Putin: „Asta înseamnă să fii  conducător”. Și, chiar înainte de moartea lui Navalnîi, Tucker Carson, un comentator pro-Trump, probabil că încă mai publica clipuri în care admiră frumusețea metroului din Moscova. Carlson va fi fost atât de fermecat de splendorile Rusiei încât e posibil să-i fi scăpat faptul că alt conducător autoritar pe lângă care s-a gudurat - Viktor Orbán al Ungariei - a dat de bucluc. La Budapesta au avut loc manifestații de amploare contra guvernului, implicat într-un scandal de pedofilie. Dificultățile neașteptate întâmpinate de Orbán sunt instructive.

Conducătorii autoritari se pricep să-i impresioneze pe străinii creduli cu naționalismul lor și cu metrourile lor impecabile. Însă localnicii înțeleg de obicei realitatea din spatele fațadei. Navalnîi se specializase în evidențierea și ridiculizarea corupției și violenței lui Putin și ale cercului lui intim. Pentru cutezanța lui a plătit cu viața. Venise demult vremea ca și clubul de admiratori străini ai lui Putin să deschidă în sfârșit ochii la realitățile sordide aduse la lumină de Navalnîi.

Articol de Gideon Rachman, FINANCIAL TIMES Traducere: Andrei Suba/RADOR RADIO ROMÂNIA/asuba/czaharia