Mihai Stănişoară (PDL): Speriat de prăbuşirea în sondaje, Antonescu îşi terorizează colegii de partid

Mihai Stănişoară (PDL): Speriat de prăbuşirea în sondaje, Antonescu îşi terorizează colegii de partid

Răfuielile de astăzi din PNL erau previzibile şi sunt generate de teama actualilor lideri ai USL de a nu fi eclipsaţi de figuri puternice din PSD sau PNL, comentează prim-vicepreşedintele PDL Mihai Stănişoară într-un comunicat de presă.

"Pe ultima sută de metri înainte de alegeri, înainte chiar de finalizarea listelor cu candidaţi, Crin Antonescu îşi elimină şi îşi şantajează adversarii puternici din PNL invocând motive puerile", constată prim-vicepreşedintele PDL. "Nici nu mai contează dacă Ludovic Orban şi Călin Popescu-Tăriceanu vor fi sau nu excluşi de pe listele electorale ale USL. Mesajul pe care Antonescu a vrut să îl transmită este că el taie şi spânzură în partid şi că nu dă doi bani pe opiniile colegilor săi".

Mihai Stănişoară deplânge faptul că, "dacă altă dată, PNL era un ca un cocoş vioi care se făcea auzit în politica românească prin mai multe voci, de când este condus de Crin Antonescu, doar discursul acestuia se mai aude, mai spre prânz, când atotştiutorul lider se trezeşte". Prim-vicepreşedintele PDL ironizează situaţia liberalilor, care, după ce s-au cheltuit milioane de euro pentru o lansare opulentă a candidaţilor USL, nu au listele gata. "Unii vehiculaţi abia acum se înscriu în partid şi de fapt nici cei care au fost nominalizaţi nu sunt chiar sigur pe listă! Este stilul dictatorial al lui Antonescu de a-şi teroriza colegii de partid, speriat de prăbuşirea lui în sondaje şi de lipsa de încredere a electoratului în viziunea sa politică", încheie Stănişoară. CITIŢI ŞI:

  • EXCLUSIV EVZ. Şeful PNL sector 1, demis de Antonescu pentru că "a lucrat împreună cu Băsescu". Tăriceanu şi Orban ar putea fi scoşi de pe listele parlamentare

Ne puteți urmări și pe Google News