Democrații au votat un pachet de stimulare în Camera Reprezentanților de pe urma căruia vor beneficia imigranții ilegali.
Acest pachet de stimulare economică conține mai multe elemente de care vor beneficia, nu muncitorii americani, ci imigranții ilegali.
Potrivit Fox News, pachetul conține și extinderea de stimulante și protecție împotriva deportărilor pentru imigranții ilegali în anumite locuri de muncă „esențiale”, informează media americană, citată de Tribuna Românească.
„Proiectul de 2.2 trilioane de dolari include un limbaj care permite imigranților ilegali – care sunt „angajați în muncă sau în servicii esențiale de infrastructură critică în Statele Unite” – să fie plasați într-o „perioadă de amânare” și autorizați să lucreze dacă îndeplinesc anumite condiții, scrie publicația românească din Chicago.
Proiectul votat de democrați acordă și o protecție angajatorilor care angajează imigranți, atenție, fără documente.
Textul proiectului ordonă ca „angajarea, serviciul și serviciul continuu” să nu fie considerate că încalcă Legea Imigrației și Naționalității.
Proiectul e gândit să continue 90 de zile de la încheierea stării de urgență de sănătate publică.
„Limbajul larg folosit în lege permite ca o a doua rundă de cecuri de stimulare economică, și anume 1200 de dolari per adult și 500 de dolari per aparținător, să fie extinsă la persoanele fără cod numeric personal – inclusiv pentru cei aflați ilegal în țară care plătesc taxe prin intermediul ITIN”, scrie Tribuna Românească.
Insultarea americanilor
Legat de deportări, legea impune Departamentului de Securitate Internă să revizuiască dosarele celor aflați în custodia ICE și să prioritizeze eliberarea celor care nu reprezintă o amenințare la adresa securității naționale.
„Încă o dată Democrații din Cameră încearcă să salveze milioane de imigranți ilegali – și nu doar din punct de vedere financiar, ci să le ofere amnistie de facto”, a declarat directorul de relații financiare al FAIR, RJ Hauman.
„Aceasta ar fi o mișcare fără precedent și ar lua banii și locurile de muncă de care este nevoie disperată de la americani în mijlocul unei pandemii. Chiar dacă nu are absolut nicio șansă să devină lege, sper că alegătorii observă cu atenție ce se întâmplă”.
Nu există o insultă mai mare pentru americani decât să le fie ignorate dorințele lor privind imigrația, să le arzi steagul, să le rupi Constituția și să scuipi pe mormintele celor dragi în timp ce acționezi pentru a-i deposeda de exact a ceea ce persoanele dragi lor au luptat pentru a le păstra, arată o analiză American Thinker.