Social
Stelian Tănase despre Lucian Pintilie: “A fost un geniu veritabil. Credeam că va trăi veşnic”
Scriitorul Stelian Tănase a postat pe blogul său un articol în care elogiază personalitatea şi talentului marelui regizor Lucian Pintilie, trecut în nefiinţă seara trecută. Tănase scrie despre marele artist că acesta avea “condiţia a ceea ce numit de obicei geniu”. Cei doi s-au cunoscut în 1990, cu ajutorul lui Alexandru Paleologu.
“Bucureștiul este înțesat de aşa-zise genii – muzicieni, scriitori, artiști plastici, regizori. Mă frec de ei cam peste tot. Unde te întorci dai de inși presupus geniali. Între toți cei pe care i-am cunoscut – și nu mai sunt tânăr – Lucian Pintilie a fost singurul care avea condiţia a ceea ce numim de obicei „geniu”. De data asta un geniu veritabil”, scrie Stelian Tănase.
Scriitorul scrie şi despre primul film al lui Pintilie pe care l-a văzut: “Mă leagă multe amintiri de cel care a fost Lucian Pintilie. Întâi scandalul cu ” Reconstituirea”. Cel mai acut film românesc despre ce a fost dezumanizarea omului sub regimul comunist. L-am văzut într-o sală arhiplină, stând în fund pe scară la cinema Luceafărul unde a rulat câteva zile. Eram elev de liceu. În atmosfera acelor ani filmul a fost un eveniment extraordinar. Firește a fost interzis. Cred și azi că este cel mai bun film românesc realizat vreodată. Alt episod legat de memoria lui a fost cind am fost invitat mai multi studenti la Clubul Uiversitas București să ni se xplice de ce a fost scos de pe afiș Revizorul monta de Lucian Pintilie dupa numai trei spectacole. Un actor, Florin Pitis, trimis de nu stiu cine, a încercat să ne convingă că era o decizie corectă. S-a străduit degeaba, studenții nu s-au lăsat convinși deloc. Am plecat pe la miezul noptii tot cu părerile noastre, anume că e interzis să interzici. Am aflat apoi că lui Pintilie i s-a permis să meargă în străinatate să monteze. Noi, ar fi zis cineva, nu aveam nevoie de el”.
“Credeam că va trăi veşnic”
Tănase povesteşte că Alexandru Paleologu este cel care i-a făcut cunoştinţă cu Lucian Pintilie, imediat după Revoluţia din 1989. “Ne-a făcut cunoștință Alexandru Paleologu la Paris în aprilie 1990. A apărut repede idea unei colaborări. Era în căutarea unei proze românești pe care s-o ecranizeze. Din păcate (vina mea) nu s-a făcut. Abia ajuns la București am fost confiscat de protestele din Piața Universității. Nu aveam liniște să scriu. I-am trimis prin toamnă romanul “Corpuri de iluminat” cenzurat în anii 87-89 care apăruse în vară. Între timp se fixase la un text de Ion Băieșu. De atunci am discutat de mai multe ori acest proiect. Ar fi trebuit să scriu un scenariu, nu l-am scris. Aș fi preferat să îl scrie el. Nu m-am putut detașa de povestea celor doi îndrăgostiți Pia și Sandu, de cartierul lor Mătăsari. Regret și azi că nu am reușit să fiu în priză și să facem filmul. Credeam că va trăi veșnic și avem destul timp în fața noastră. Nu am avut. Am aflat aseară”.
“Fără o vorbă, fără un telefon, fără o scrisorică, nimic. Boier!”
Stelian Tănase continuă: “La mijlocul anilor 2000, un tovarăș a vrut să desființeze casa de filme pe care o conducea din 1990, aflată în subordinea Ministerului Culturii. Aveam o emisiune cu poetul Dinescu care a adus vestea într-o seară. Am dedicat ediția acelei samavolnicii. Efectul a fost că respectivul ministru a renunțat. A doua zi după aceasta decizie un șofer mi-a sunat la poartă, „Din partea maestrului Pintilie” a zis și mi-a înmînat două tablouri ale unor pictori români cunoscuți – pentru mine și pentru Dinescu. Lucian Pintilie văzuse emisiunea. Nu ne rugase să-l ajutăm, o făcusem noi, spontan – indignați – în semn de solidaritate cu cel mai mare regizor român. Cele doua tablouri erau un dar de mulțumire din partea lui – pentru sprijin. Fără o vorbă, fără un telefon, fără o scrisorică, nimic. Boier!
Și acum cade vestea asta nenorocită. Lucian Pintilie nu mai este. S-a stins aseară pe un pat de spital. Suntem indoliați toți și dacă vrem și dacă nu vrem. Pierdere cît se poate de grea. Se încheie o epocă”.
Recomandările noastre
