Ştefan Vlaston, profesor, preşedintele EDU-CER: "Un hohot de râs se va ridica peste ţară"

Ştefan Vlaston, profesor, preşedintele EDU-CER: "Un hohot de râs se va ridica peste ţară"

INTERVIUL ZILEI. Fostul director de liceu spune că scandalul Mang periclitează corectitudinea bacalaureatului.

Profesorul Ştefan Vlas­­ton, cel care condu­ce una din cel mai puternice asociaţii preocupate de calitatea învă­ţământului românesc, EDU-CER, explică implicaţiile scan­­­dalului în care este implicat ministrul Educaţiei, Ioan Mang, şi spune ce crede că ar trebui să facă premerul Victor Ponta în acest caz. EVZ: A fost sau nu un plagiat? Ştefan Vlaston: Este evident un plagiat. Există confirmările autorilor japonez, taiwanez şi israelian, după articolele cărora s-a operat plagiatul. Apărarea ministrului Mang, că nu este vorba de articolele domniei sale, chiar dacă poartă numele său, a căzut când s-a descoperit un volum de articole, pe suport de hârtie, tipărit la Craiova în 2003, cu ocazia conferinţei la care a fost prezentat şi articolul dlui ministru Mang, copiat integral după acela al cercetătorului japonez, o somitate în materie.

Partea şi mai comică, dacă n-ar afecta corpul cercetătorilor români, articolul plagiat după acela al decanului Eli Biham, de la Universitatea Haifa din Israel, conţinea grave greşeli, motiv pentru care nu a fost asumat de către autori şi a apărut din eroare pe internet. Eli Biham ne-a scris că Mang este, probabil, singurul cercetător din lume care n-a înţeles acest lucru. Ce instituţie ar trebui să verifice acuzaţiile de plagiat? Există un consiliu naţional de verificare a textelor ştiinţifice, pentru a se vedea dacă n-au fost plagiate, există şi softuri specializate, care n-au fost implementate la noi din motive uşor de înţeles.

Existenţa Consiliului Na­­ţional de Etică este pre­­văzută de lege, după ce mulţi ani tehnica plagiatului s-a dovedit o boală endemică a sistemului nostru universitar şi de cercetare, niciodată combătută sau stăpânită. Participarea la Spaţiul European al Învăţământului Superior a impus şi pentru România măsuri dure de combatere a plagiatului, fără de care recunoaşterea diplomelor emise de România devine problematică. Apelul la Academia Română iese din spaţiul legislativ, nu există prevederi legale care să-i atribuie astfel de sarcini. Concluziile unei astfel de cercetări n-ar avea valoare juridică, iar Academia poate invoca lipsa cadrului legislativ pentru a se deroba de această cerere. Va fi afectată percepţia asupra învăţământului românesc? Aceasta este pierderea cea mai mare. Credibilizarea instituţiilor, corpului profesoral şi de cercetare, este foarte greu de obţinut şi foarte uşor de pierdut. Anunţul că se intenţionează schimbarea legii, exact în punctele importante, care prevăd criterii de evaluare a cadrelor universitare, a sancţiunilor fenomenelor privind plagiatul, ne va întoarce în timp cu 2-3 ani.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cum aţi comenta faptul că, în decurs de o săptămână, am avut un ministru desemnat obligat să se retragă şi un ministru abia validat care ar putea demisiona? Este consecinţa calităţii precare a rezervei de cadre a tuturor partidelor. Apoi, selecţia oamenilor propuşi a fi miniştri a fost de foarte proastă inspiraţie, începând cu educaţia, externele, comunicarea dată dlui Alistar etc. Cum aţi comenta atitudinea premierului Ponta? Are o mare responsabilitate, de care nu se poate deroba prin invocarea Academiei, în condiţiile în care cercetătorii străini şi-au spus cuvântul asupra plagiatului. Dată fiind gravitatea situaţiei legată de credibilitatea României în plan internaţional, Ponta îşi joacă astăzi viitorul politic.

"Schimbarea legii educaţiei, exact în punctele care prevăd criterii de evaluare, ne va întoarce în timp." "Ministrul este un model"

"Un ministru nu este un cadru didactic obişnuit, care să se supună regulilor unei comisii, fie ea de la Academie, fie din altă parte. Trebuie să aibă o ţinută impecabilă, este model pentru milioane de elevi şi studenţi, reprezintă ţara în relaţii cu omologii lui din Europa şi din lume. Nu poţi fi un ministru credibil dacă asupra ta planează fie şi umbra unei bănuieli de plagiat, nemaivorbind de articole întregi copiate. Un astfel de ministru nu poate face un apel, în preziua bacalaureatului, la candidaţii înscrişi la examen să nu copieze, fără ca un hohot de râs să se ridice peste ţară. " CARTE DE VIZITĂ

ŞTEFAN VLASTON, Preşedinte EDU-CER

  • Profesor de matematică, fost director de liceu
  • În 2008 a fost dat afară de la conducerea liceului Petru Poni, pentru că a criticat examenul de bacalaureat
  • Conduce un ONG care militează pentru un învăţământ de calitate

Citiți și:

  • Cătălin Baba: "Ponta să decidă până luni situația lui Mang". PLUS: Cum va analiza cazul Consiliul de Etică
  • Ioan Mang, culmea penibilului: "Acele lucrări sunt plagiate, dar nu sunt scrise de mine"
  • O FAMILIE DE PLAGIATORI! Nevasta ministrului Educației, Erica Mang, a copiat și ea o lucrare științifică
  • Ioan Mang e cel mai bun ministru posibil. Educaţia să-şi dea demisia!
  • Catastrofă la simularea Bac-ului: doar 25% au luat notă de trecere. Ministrul e ocupat cu plagiatele