Statul a primit de viață și de moarte asupra copilului tău

Statul a primit de viață și de moarte asupra copilului tău

La mai puțin de un an după cazul Charlie Gard, Marea Britanie și lumea întreagă sunt zguduite de un nou scandal în care Justiția britanică condamnă la moarte un bebeluș, împiedicând părinții să-l trateze în altă țară sau să-l ia acasă.

Alfie Evans s-a născut pe 9 mai 2016 și a fost internat la clinica pentru copii Alder Hey din Liverpool pe 14 decembrie 2016, după ce și-a pierdut cunoștința, în urma unor convulsii.

Doctorii afirmă că micuțul suferă de o degenerescență neurologică a cărei cauză nu au putut-o stabili. De atunci, Alfie trăiește conectat la aparate, dar nu beneficiază de cercetare pentru ca maladia sa necunoscută să fie diagnosticată. Spitalul Alder Hey decide că este în interesul copilului să fie „debranșat”, ceea ce ar echivala cu moartea sa rapidă. Adică eutanasie.

Ne puteți urmări și pe Google News

The Alder Hey Children’s Hospital NHS Foundation Trust depune la Înalta Curte de Justiție din Londra o acțiune pentru a obține o decizie că „menținerea sprijinului aparatelor nu este în interesul lui Alfie Evans și că în aceste circumstanțe nu este legal ca acest tratament să continue”.

Procesul începe pe 19 decembrie 2017. Părinții micuțului, Kate James (20 de ani) și Tom Evans (21), nu sunt de acord cu conducerea clinicii și cer instanței permisiunea de a duce copilul la Bambino Gesù, cel mai mare spital pediatric și centru de cercetare din Europa, aflat la Vatican, care s-a oferit să-l trateze pe Alfie. Avocații spitalului declară în schimb că o continuare a tratamentului ar fi inutilă și inumană. Ei afirmă că „una dintre problemele acestui caz este că (părinții lui Alfie) îl privesc și, cu excepția aparaturii de respirat și de hrănit, îl văd ca pe un copil dulce, drăguț, normal, care în curând va deschide ochii și va zâmbi...”

Pe 20 februarie, instanța dă o decizie în favoarea clinicii Alder Hey. Kate și Tom refuză să se dea bătuți și se adresează Curții de Apel, care le respinge cererea. O decizie similară dă și Curtea Supremă, care, pe 20 martie, refuză să acorde cuplului dreptul unui nou apel.

 

Papa vorbește dar nu spune nimic

La slujba de duminică de la Vatican, Papa Francisc, la care Tom Evans și Kate James au făcut numeroase apeluri, s-a referit la cazul Alfie. Speranțele s-au spulberat repede. Suveranul Pontif a spus: „Sunt situații delicate, foarte dureroase și complexe. Să ne rugăm ca fiecare bolnav să fie întotdeauna respectat în demnitatea sa și să fie îngrijit de o manieră adaptată situației sale, în concordanță cu opinia familiei, a medicilor și a altor specialiști din sănătate, cu mare respect pentru viață.”

Fiecare dintre părțile implicate în Scandalul Alfie a interpretat cuvintele Papei în beneficiul său.

 

Tatăl copilului, tratat ca un terorist

Pe 28 martie, judecătorii de la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului resping cererea părinților de a examina alte soluții pentru viitorul lui Alfie, hotărând că în acest caz nu s-a înregistrat nici o violare a drepturilor omului.

Altfel zis, CEDO tocmai a creat un precedent care statuează că dreptul statului asupra unui copil primează asupra dreptului părinților. Pe 12 aprilie, seara, Tom Evans a vrut să facă uz de autoritatea sa parentală încercând să-și scoată fiul din spital, dar a fost împiedicat fizic de autoritățile clinicii. Ieșirile din spital au fost blocate și au fost mobilizate importante forțe de poliție. Au fost postați polițiști până la ușa rezervei lui Alfie, iar tatăl a fost amenințat cu închisoarea dacă își ia propriul copil. Mai mult, a fost avertizat că acțiunea sa este de natură a tulbura liniștea instituției.

Luni, 16 aprilie, Kate și Tom pierd ultima lor bătălie în justiție: un complet de trei judecători de la Curtea de Apel respinge cererea părinților de a li se permite să-și ducă micuțul de 23 de luni la clinica din Italia. De asemenea, respinge cererea întoarcerii cazului la Curtea Supremă.

Judecătorii au explicat că în cazuri precum cel al lui Alfie, copilul este reprezentat de un tutore independent. Iar tutorele – desemnat de stat – a fost de acord cu conducerea clinicii Alder Hey, de deconectare de la aparate. Judecătorii au apreciat că pentru micul Alfie „nu există speranță”. Kate și Tom s-au zbătut inutil să demonstreze că Statul nu trebuie să se amestece în autoritatea părinților, a căror dorință este de a continua tratamentul la Bambino Gesù, în Italia

Data debranșării lui Alfie a fost fixată de către spital, dar nu a fost făcută publică. Unele informații afirmă că ar fi vorba de 18 aprilie. Adică azi.

 

„Armata lui Alfie”

Părinții lui Alfie, care se luptă de luni bune pentru viața copilului lor, au făcut apel la sprijin pe rețelele de socializare. Așa a apărut „Armata lui Alfie”, a cărei pagină de Facebook are peste 230.000 de membri. Oameni care se regăsesc în acești tineri de 20 de ani și au fost cutremurați de drama lor.

S-au strâns fonduri importante care ar permite transportul micuțului, cu asistență medicală și aparatură specializată, în Italia, astfel încât statul britanic nu ar avea de suportant nici o cheltuială.

Sute de simpatizanți și susținători ai lui Alfie organizează zilnic proteste în fața clinicii Alder Hey din Liverpool. Conducerea spitalului a făcut mai multe plângeri la poliție, pentru „intimidare și hărțuire”.

 

Precedentul Charlie Gard

Pe 28 iulie 2017, murea la Londra Charlie Gard, în vârstă de 11 luni și 24 de zile, după ce a fost deconectat de la aparate. Părinților nu li s-a permis nici să-și ia copilul pentru a muri acasă, alături de toți cei dragi, nici să-l ducă la una dintre clinicile din străinătate care s-au oferit să-l îngrijească. Donald Trump a intervenit personal în favoarea micuțului Charlie, oferind inclusiv ajutor bănesc.