Inculpaţii pentru care s-a dispus începerea judecăţii sunt Bogdanov Andrey Iurevici, Raţă Andrei, Duţu Dorel, Vointsev Alexey, Kuzina Olga, Dănulescu Dan şi SC Petrotel Lukoi SA Ploieşti, iar "împotriva încheierii se poate formula contestaţie în termen de 72 de ore de la comunicare” se arată în comunicatul de presă.

Dosarul Lukoil a fost demarat în luna octombrie a anului 2014, atunci când procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, ofiţeri de poliţie, inspectori din cadrul Direcţiei Generale Vamale şi inspectori din cadrul Direcţiei Naţionale Antifraudă au efectuat 23 de percheziţii la sediile societăţilor comerciale S.C. Petrotel Lukoil SA Ploieşti, S.C. Lukoil Energy&Gas România SRL, S.C. Lukoil Lubricants East Europe SRL, S.C. Agenţia Lukom-a-România SRL, S.C. Tp Log Service SRL, toate situate în municipiul Ploieşti.

La acea dată, Parchetul Curţii de Apel Ploieşti anunţa că “ în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani. În această fază a procesului penal, prejudiciul estimat este în cuantum de 1.039.019.829 lei (230 milioane euro), rezultat din comiterea infracţiunii de evaziune fiscală în cuantum de 505.421.252 lei (112 milioane euro) şi 533.598.577 lei (118 milioane euro) din săvârşirea infracţiunii de spălare de bani”.