În curând, românii vor putea cumpăra în mod direct titluri de stat în valoare totală de 100 de milioane de lei, potrivit unei hotărâri a Guvernului, emisă la finele lunii noiembrie. Un titlu va costa 1.000 de lei iar câștigul anual ar putea atinge chiar 3%
Titlurile vor fi emise, cel mai probabil, la începutul anului viitor, iar emisiunea va avea o valoare totală de circa 100 de milioane de lei. Potrivit informațiilor furnizate presei de oficialii Finanțelor, acestea vor putea fi achiziționate în primul trimestru din 2015. Va fi prima emisiune de titluri de stat direct către populație din 2005 încoace.
Care sunt pașii - Inițial, Finanțele vor emite titlurile de stat prin intermediari care sunt, de regulă, bănci comerciale. Cu toate acestea, ar putea exista și câteva companii de brokeraj care să joace rolul de intermediar. Aceștia vor distribui titlurile mai departe către cumpărătorii persoane fizice. Ulterior, bondurile vor putea fi vândute pe Bursa de Valori București, dacă cel care le-a cumpărat nu dorește să aștepte până la scadență. Dacă posesorul așteaptă ca titlul să ajungă la maturitate, atunci va primi dobânda de la trezorerie.
Ce valoare vor avea titlurile - Potrivit informațiilor furnizate de Ministerul Finanțelor, valoarea nominală a unui titlu de stat va fi de circa 1.000 de lei. Dacă nivelul emisiunii se va situa la 100 de milioane de lei, înseamnă că vor fi disponibile pentru români circa 100.000 de titluri.
Mai profitabile ca depozitele bancare - Cel mai probabil, titlurile de stat vor avea maturitatea pe doi sau trei ani, ceea ce înseamnă că vor putea oferi un câștig de peste 3% pe an cumpărătorilor. Spre deosebire de depozitele bancare, câștigurile realizate de români din titluri vor fi scutite de impozitul de 16%. „Ne gândim la o maturitate medie care să nu se suprapună cu maturitățile depozitelor în general, deci va fi o maturitate undeva între unul și trei ani”, a declarat Ștefan Nanu, directorul general al Trezoreriei.