Alexandru Ioan Cuza, liderul care a marcat istoria României moderne. Sursa foto: Arhivă EVZ
Din cuprinsul articolului
Momentele 1856 și 1864 au rolul lor în acest proces istoric esențial. Perioada de puțin peste două decenii din 1856 până în 1877, a fost marcată de ample acțiuni diplomatice externe dar și măsuri politice interne de organizare politică și militară.
Statul român la 1856: Memoriul lui Vasile Boerescu din 12 februarie 1856
La 1856, statul român se pregătea să existe ca stat unitar. Se finalizase Războiul Crimeii. În primele luni ale lui 1856, la Paris, se discutau preliminariile păcii. La 12 februarie 1856, statul român făcea primul său pas spre existență. Patriotul unionist Vasile Boerescu a adresat un memoriu contelui Alexandre Walewski, ministrul francez al afacerilor străine. Memoriul pleda ca România să se nască prin unirea Moldovei și Țării Românești sub protecția Puterilor Garante.
Acest memoriu dar și acțiunile emigrației naționale pașoptiste, propaganda națională în Occident, susținerea unor A. Ubicini sau Edgar Quinet au dus la punerea „problemei românești” pe masa discuției Congresului de Pace de la Paris. Acesta a avut ultimul act la 30 martie 1856.
Statul român: Legea organizării puterii armate - 12 februarie 1864
În februarie 1864, trecuseră 5 ani de când Cuza depusese jurământul la București. Guvernul dăduse legea secularizării averilor mânăstirești la finalul lui 1863. Statul român dorea să se consolideze intern. O primă medalie, „Pro virtute militari”, fusese instituită de către Alexadru Ioan Cuza pentru veteranii luptei de pe Dealul Spirii din 13 septembrie 1848.
Parlamentul României, format din Adunarea Deputaților a votat la 12 februarie 1864, Legea pentru organizarea puterii armate. Astfel, existau trupe specializate de graniță, de interior, existau trupe de jandarmi. Bărbații trebuiau să slujească în Armată în funcție de abilitățile lor și de nivelul de instruire.
În primăvara lui 1864, se dă lovitura de stat din 2/14 mai care va duce la implementarea marilor reforme, mai ales reforma rurală. Aceasta și legea din 12 februarie 1864 au făcut ca statul român să aibă coeziune și atașament al brațelor purtătoare de sapă, coasă, topor la ideea națională. Țăranul român, proprietar pe o parte din trupul Țării, era chemat să o apere.
Epilog
Statul român nu putea să împlinească dezideratul independenței naționale fără cele două momente amintite, din 1856 și din 1864. Diplomația și organizarea internă, politică și militară, au permis crearea bazei pentru consolidarea politică și internațională. Acestea aveau o importanță vitală în cucerirea independenței de stat a României.
