O nouă față pentru stațiunea Mamaia. Plaja ar urma să fie transformată complet. Foto

O nouă față pentru stațiunea Mamaia. Plaja ar urma să fie transformată complet. FotoSursa foto: Arhiva EVZ

Turiștii ar urma să se poată bucura de o nouă față a plajei din Mamaia. Proiectul de amenajare a acesteia ar putea fi însă implementat abia peste doi ani

Zonă de vegetație cu arbori, parcuri, locuri de joacă sau baruri sunt doar câteva dintre elementele care fac parte din noul plan de amenajare al plajei din Mamaia. Proiectul are în spate un concurs internațional de arhitectură. În realizarea planului s-a implicat Administrația Națională „Apele Române” precum și Ordinul Arhitecților din România.

O nouă față pentru plaja din Mamaia

Proiectul de reamenajare al plajei din Mamaia vizează construcția unui parc liniar. Acesta ar urma sa fie amplasat spre stațiune. Astfel, va exista inclusiv o zonă verde cu arbori și plante care ar trebui să protejeze stațiunea de eroziune, consideră inițiatorii proiectului

"Plaja nouă se întinde pe 6,5 km. Noi am încercat să răspundem temei de concurs și să organizăm zona aceasta de paljă în câteva fâșii funcționale, pornid de la stațiune către mare. Avem o fâșie de arbori, apoi o fâșie cu vegetație unde vor fi specii autohtone, care are rol și de a proteja stațiunea de eroziune, de mișcarea asta a nisipului cauzată de vânturile de nord. ", susțin cei care au inițiat proiectul.

Totodată în zona de plajă din Mamaia vor fi amplasate baruri, vestiare, posturi de observație pentru salvamari. Construcțiile moderne ar urma să poată fi demontate la încheierea sezonului estival.Pe zona de vegetație vor fi construite și terenuri de sport, puncte de relaxare, locuri de joacă.

"Zona de vegetație are și rol de receere, cu terenuri de sport, locuri de joacă, zone de petrecere a timpului liber, un fel de parc liniar, care se întinde pe cei 6,5 km”, a precizat arh.Silviu Olănescu, membru al echipei câștigătoare.

Deși sună grandios, totuși, cel puțin în următoarele două sezoane estivale turiștii nu se vor putea bucura de proiect. Priveliștea stațiunii Mamaia nu poate fi schimbată decât peste doi ani. În primă fază ar urma să fie demarat un studiul de fezabilitate al planului urbanistic. Abia ulterior se poate trece la proiectare. Odată cu studiul de fezabilitate ar trebui să fie stabilite și costurile la care se ridică un astfel de proiect.

''Lucrările vor începe mai târziu, deocamdată s-a organizat acest concurs, s-a ales soluția cea mai bună, cu ajutorul unui juriu internațional, dar contractul include realizarea unui PUZ, a unui studiu de fezabilitate, apoi proiect tehnic. Aceste lucruri durează undeva la minim 2 ani”, a declarat Laszlo Barabas, director general adjunct Administrația Națională „Apele Române”.

Concursul a fost lansat pe 23 iunie anul curent. Acesta este organizat de Administrația Națională „Apele Române”, alături de Administrația Bazinală de Apă Dorbrogea-Litoral. Implicat în acest proiect de anvergură este și Ordinul Arhitecților din România.

Ne puteți urmări și pe Google News