Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica s-a născut în 1730 la Săliștea Sibiului.
La vârsta de 20 de ani ajunge la Athos și este uns diacon la Mănăstirea Vatoped.
Devine ucenicul vestitului duhovnic și cărturar Paisie Velicicovchi, pe atunci stareț la Vatoped.
În 1763, îl însoțește pe Sfântul Paisie în Moldova, la Mănăstirea Dragomirna, iar în 1765, din cauza ocupației austriece, se mută cu părintele său duhovnicesc la Mănăstirea Secu, apoi la Mănăstirea Neamț.
Tulburat de desele mutări, vrea să revină la Athos, drept care trece în Țara Românească.
Aici este convins de mitropolitul Grigorie al II-lea al Ungro-Vlahiei să reînvie Schitul Cernica, părăsit de 30 de ani, unde este numit stareț în 1781.
În cinci ani, transformă Cernica într-o mănăstire înfloritoare, cu 103 călugări.
Apoi, în 1793, mitropolitul Filaret al II-lea îi încredințează și Mănăstirea Căldărușani, conducându-le efectiv pe amândouă până la moartea sa, pe 3 decembrie 1806.
Înainte de moartea sa, i-a chemat la sine pe ucenicii săi pentru o ultimă rugăciune împreună, luându-și rămas bun de la ei și dându-le ultimele povețe.
Le-a lăsat un testament în care rezuma, prin șapte trepte, nevoințele monahale necesare pentru o desăvârșirea duhovnicească: să fie ascultători, să se spovedească des, să-și mărturisească toate gândurile duhovnicului, să se împărtășească cu Sfintele Taine de douăsprezece ori pe an, să se ferească de cei care „smintesc” obștea, să administreze cu înțelepciune bunurile mănăstirii, starețul să dea fiecărui membru al obștii ascultări după puterea și temperamentul său, iar mănăstirea să nu treacă de numărul de 103 monahi, pe care îl avea atunci.
Cuviosul Gheorghe trece la Domnul pe 3 decembrie 1806.
A fost îngropat la Mănăstirea Cernica, acolo aflându-se până astăzi sfintele sale moaște.
Recomandările noastre
