Zeci de mii de protestatari prodemocraţie au ieşit din nou în stradă duminică, la peste trei luni de la debutul mişcării de contestare din fosta colonie britanică.

Câteva mii de manifestanţi echipaţi cu măşti de gaze şi căşti au rămas în zona instituţiilor guvernamentale, la finalul unui protest paşnic. Câţiva dintre ei au aruncat cu cărămizi în poliţie şi au dat foc unei pancarte roşii care amintea că la 1 octombrie se împlinesc 70 de ani de la crearea Republicii Populare Chineze.

Un tun cu apă a luat foc după ce a fost atins de un cocteil Molotov. Tunul a aruncat cu apă colorată în albastru, folosită în unele zone ale lumii la identificarea ulterioară a protestatarilor.

Manifestanţii adunaţi paşnic mai devreme în faţa Consulatului britanic au îndemnat Marea Britanie să vină în apărarea lor.

„SOS Hong Kong”, se putea citi pe o pancartă arborată de unul din protestatari, în timp ce alta declara „nulă” Declaraţia comună sino-britanică din 1984 privind viitorul Hong Kongului după revenirea sa sub controlul Chinei, în 1997.

Protestele de la Hong Kong au degenerat în violenţe în alte weekenduri, când unii manifestanţi au devastat staţii de metrou şi au aruncat cu sticle incendiare pe străzi, poliţia răspunzând cu gaze lacrimogene, gloanţe de cauciuc şi tunuri cu apă, informează Agerpres.