Autoritățile din Vrancea au declarat stare de alertă, din cauza ninsorilor abundente care au căzut în ultimele ore. Acest fapt arată că aceleași autorități nu mai pot face față situației sau au fost luate prin susprindere.
Prefectul de Vrancea, Nicușor Halici a anunțat, în cursul zilei de sâmbătă că a solicitat aprobarea stării de alertă în tot județul.
Motivul este legat de ninsorile abundente care au afectat toate drumurile publice, națioanel sau județene, dar și mai multe instituții publice.
Aprobarea pentru starea de alertă a venit de la Comitetul Național pentru Situații de Urgență, din care fac parte și ministrul de Interne, Lucian Bode, sau de doctorul Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență.
„Prin această măsură se pun în aplicare acțiuni imediate de răspuns, precum suplimentarea forțelor de intervenție, alertarea structurilor din zonele limitrofe, asigurarea permanenței structurilor cu responsabilități clare în gestionarea situației generate de fenomenele meteo extreme, până la revenirea la starea de normalitate”, se arată în comunicatul transmis de CNSU.
Prefectul de Vrancea a cerut declararea stării de alertă
”Tocmai ce am încheiat o şedinţă a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă privind solicitarea declarării stării de alertă la nivelul judeţului Vrancea pentru înlăturarea efectelor căderilor abundente de zăpada şi a viscolului care încă mai persistă în zona de sud a judeţului”, a a spus prefectul de Vrancea la o conferință de presă.
Măsura a fost aprobată sâmbătă după masa, au anunțat autoritățile competente.
Lista drumurilor naționale și județene închise
Centrul INFOTRAFIC din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române a informat la ora 17.00, că din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, sunt închise circulației publice următoarele drumuri naționale.
Șoferii care pornesc la drum sunt invitați să consulte starea vremii și să își echipeze mașinile pentru condiții de iarnă severă.
Drumuri Naționale cu circulație închisă.
* DN 22 Brăila, județul Brăila – Râmnicu Sărat, județul Buzău; * DN 23B Măicănești, județul Vrancea – limita județul Buzău; * DN 2N Bogza – Jitia, județul Vrancea; * DN 23A Milcovul – Ciorăști, județul Vrancea; * DN 23 Brăila, județul Brăila – Focșani, județul Vrancea; * DN 2R Jitia – Vintileasca, județul Vrancea; * DN 2L Tișița – Soveja, județul Vrancea; * DN 2M Odobești – Butucoasa, județul Vrancea; * DN 25 Șendreni – Hanu Conachi, județul Galați; * DN 24D, între loc. Băleni și Tulucești, județul Galați; * DN 11A, între loc. Bârlad și Ivești, județul Vaslui.
Drumuri cu trafic restricționat pentru autocamioane cu masa ma mare de 7,5 tone:
- DN 2 Obrejița - Adjud/VN;
- DN 2D Focșani - Greșu/VN;
- toate drumurile naționale din județul Brăila, cu excepția DN 22B, unde restricția este permanentă, de 3,5 tone;
- în județul Galați, pe următoarele drumuri naționale: DN 24D, DN 25 și DN 26.
Drumuri cu trafic restricționat pentru auto cu masa mai mare de 4,5 tone:
- DN 24 Tișița/VN – Cosmești/GL;
- DN 11A Adjud-Vechi - Podu Turcului/VN.
Portul Midia și Bara Sulina rămân închise atât pentru transportul maritim, cât și pentru cel fluvial, celelalte porturi fiind redeschise.