Stânga din Spania, derapaj anti-Israel. A blocat o navă la cererea unui deputat comunist

Navă/ Sursa foto: x.com

O navă a companiei Maersk nu a fost lăsată să intre într-un port spaniol, ca parte din campania anti-Israel a premierului de stânga radicală Pedro Sanchez.

Guvernul, al cărui șef socialist este acuzat de corupție și aprig contestat pentru prestația slabă la inundațiile recente, și-a făcut un obicei din a încerca să blocheze lupta Israelului contra teroriștilor palestinieni din Fâșia Gaza, vinovați de cumplitul masacru din 7 octombrie 2023.

Acum, executivul condus de Sanchez a decis să nu lase o navă container a companiei daneze de transport maritim Maersk să facă o escală în portul Algeciras, sub pretextul că ar fi transportat arme pentru Israel.

O navă Maersk n-a fost lăsată în port

În urmă cu două zile, guvernul spaniol a spus că nava, împreună cu o alta aparţinând tot companiei Maersk şi care urma să acosteze mai târziu în cursul lunii, „nu va face escală în Spania” din cauza prezenţei în încărcătura sa a unor arme pentru Israel.

Sursa foto Maersk

Compania a spus că nava nu transporta nicio armă. „Marfa care urmează să fie transbordată în port nu conţine arme sau muniţii militare”, a transmis Maersk într-un comunicat de presă.

Marţi, deputatul comunist Sumar Enrique Santiago, membru al coaliţiei de stânga radicală din Spania, a depus o plângere pentru a împiedica cele două nave să acosteze în portul Algeciras, argumentând că autorizaţia nu respectă „acordului guvernului”.

„Portul Algeciras nu poate fi o zonă de tranzit pentru arme destinate Israelului”, a scris pe X politicianul de extremă stânga Sumar Enrique Santiago, secretar general al Partidului Comunist Spaniol.

Și-a schimbat criteriile

Din primăvară, Spania, care încearcă să convingă celelalte capitale europene de ideea recunoaşterii unui stat palestinian în viitorul apropiat, a refuzat să permită acostarea în porturile sale a navelor care transportă o încărcătură de arme destinată Israelului. Transportatorul a spus că nu înțelege decizia Spaniei și că și-a schimbat criteriile în mod discreționar.

Navă de război. Sursa foto: Pixabay

Maersk, nemulțumită de decizia Spaniei

„Pentru a clarifica operaţiunile viitoare, ne-am consultat cu autorităţile spaniole pentru a înţelege de ce a fost refuzată intrarea unei încărcături care nu este diferită de încărcăturile anterioare”, a declarat transportatorul, care a precizat că încărcătura nu a fost inspectată. „Înţelegem că Spania şi-a schimbat criteriile în mod discreţionar şi acum refuză navele care transportă orice ar părea că are legătură cu domeniul militar către sau dinspre Israel, chiar dacă încărcătura este legală”, s-a plâns Maersk.