Generalul (r) Victor Stanculescu, fostul om de casa al Ceausestilor, s-a straduit din rasputeri sa fie un comunist si un activist model.

A fost ultimul ministru numit de Ceausescu, in chiar ziua fugii de pe sediul CC. I-a succedat astfel generalului (in rezerva) Vasile Milea, mort pe 22 decembrie ‘89, si a reusit performanta de a conduce armata in doua regimuri inamice: in ultimele zeci de ore ale comunismului si in primul an de dupa Revolutie.

In plus, si-a rezervat locul in istorie printr-o tehnica inedita de supravietuire: pe 22 decembrie si-a pus piciorul in ghips pentru a nu fi implicat in reprimarea demonstrantilor. Dictatorul, insa, tot l-a numit ministrul apararii.

Cariera generalului (r) Victor Atanasie-Stanculescu nu a inceput in decembrie 1989. Ci dupa 1947, cand a intrat in armata si a devenit comunist cu patalama. Dupa cazul generalului Milea, „Evenimentul zilei” si „Militia spirituala” prezinta astazi „Dosarul de partid al tov. Stanculescu Victor”: cu note, autobiografii si referinte date de cunoscuti, spre a-i servi la primirea in Partidul Muncitoresc Roman (PMR, predecesorul Partidului Comunist Roman, PCR - n.r.).

Contra „reactiunii internationale”

Coincidenta a facut ca Stanculescu sa-si depuna candidatura de mebru PMR pe 22 decembrie 1954, cu 35 de ani inaintea zilei care a schimbat Romania. Ulterior, in cererea transmisa Organizatiei de baza a UM 04348 Timisoara, viitorul om de casa al Ceausestilor si apropiat al lui Ion Iliescu indica necesitatea primirii sale in partid: „(...) astazi, cand reactiunea internationala cauta prin toate mijloacele sa atace tarile socialismului, cred ca voi putea duce cu mai multa tarie lupta pentru intarirea capacitatii de aparare a tarii noastre (...)”.

„Nivel politic ridicat”

In plus, in „Angajamentul solemn al membrului PMR”, Biblia comunistului responsabil, Stanculescu se angaja solemn: „(...) sa militez cu intreaga mea capacitate si putere de munca pentru infaptuirea politicii sale (a PMR) de transformare revolutionara a societatii, de edificare a socialismului si comunismul pe pamantul Romaniei”. Hotararea de neclintit i-a fost de bun augur. In martie 1957, membrii comisiei UM 04348 au votat in unanimitate acceptarea sa. Printre bilele albe culese din referintele date de cunoscuti se numarau: faptul ca „este un tovaras apropiat, popular, disciplinat”, un „element bine pregatit”, „are un nivel politic si ideologic ridicat”, „e devotat partidului”, „studiaza doctrina marxista si e un bun agitator”. 

De altfel, constiinciozitatea de care a dat dovada pe parcursul cuprins intre depunerea candidaturii si pana la primirea efectiva in randul membrilor de partid e remarcata de seful de catedra al universitatii serale de marxism-leninism, Anton Irsik. Nota semnata de acesta dateaza din 27 octombrie 1956: „In perioada stagiului de candidat, tov. maior Stanculescu V. a muncit pentru pregatirea sa din punct de vedere ideologic, absolvind anul acesta cursurile (...) cu calificativul de „foarte bine”„.

Calitati confirmate doua luni mai tarziu, pe 2 decembrie ‘52, si de maiorul Mircea Ionescu: „E un tovaras cinstit, serios, disciplinat si devotat regimului nostru”.

CRITICI SI AUTOCRITICI

„Specialist numai in intocmirea de dari de seama”

Munca inregimentarii in partid viza in vremea aceea nu doar inventarierea laudelor, ci si arhivarea lipsurilor viitorilor membri. Ca si in cazul lui Vasile Milea, si in cel al generalului (r) Stanculescu s-au pronuntat ofiterii cu care acesta a colaborat. Desi defectele semnalate par de o gravitate decisiva, cu totii au fost de acord sa-l primeasca printre ei.

Maiorul Baclesanu, spre exemplu, era categoric: „(Stanculescu) are ca lipsuri: faptul ca e specialist numai in intocmirea de dari de seama, insa fara a depune munca practica. Are obiceiul de a se da bine pe langa unii sefi. (...) Nu este revolutionar, iar la Universitate nu a fost combativ”. La randul sau, maiorul Urecheatu completeaza fara sovaire acelasi portret negativ: „Nu intotdeauna ce a simtit a spus, ci a facut sa discute pe la colturi. Tovarasul sa tina cont sa remedieze aceste lipsuri”.

In schimb, un referat al Organizatiei de baza, din 21 decembrie 1954, retinea, la capitolul „probleme”, urmatoarele: „(Victor Stanculescu) nu are un dezvoltat simt de initiativa si nu este suficient de operativ in munca. Cand ii sunt aratate lipsurile pe linie de serviciu se demobilizeaza si ia o atitudine de plangaret”. 

„Am avut perioade de delasare”

In fata tirului de critici, mitraliate de colegi si superiori, ofiterul Stanculescu ia o atitudine responsabila, specifica membrilor de nadejde ai partidului: le recunoaste si se angajeaza sa le lichideze. Totul, sub palaria unei autentice autocritici.

„Privind autocritic activitatea mea politica si profesionala, trebuie sa arat ca am avut perioade de delasare in munca atunci cand am intampinat greutati si am dat dovada de slaba maturitate in comportarea mea”, scria, pe atunci, capitanul Victor Atanasie-Stanculescu. Care informa, totodata, organele politice ca „am, din luna August 1954, ziua opt, un copil de gen feminin”. 

Cu aceeasi ocazie, Stanculescu insista in paragrafele urmatoare asupra propriilor deficiente: „O alta lipsa este autolinistea ca urmare a unor bune rezultate obtinute pe baza muncii mele anterioare care a dus uneori la scaderea randamentului muncii mele. (...) De asemeni, cand obtin rezultate bune in munca, consider ca nu sunt destul de modest”, isi incheia fostul ministru al lui Ceausescu expunerea autocritica.

REVOLUTIA DE LA TIMISOARA

Condamnat la 15 ani de puscarie Generalul (r) Victor Atanasie-Stanculescu s-a nascut pe 10 mai 1928 in Tecuci (Galati). Intre 1947 si 1952, a absolvit Scoala militara de artilerie, de la Sibiu, si Academia Militara „I.V. Stalin”, din Bucuresti.

Inainte de ‘89 a fost prim-adjunctul ministrului apararii, iar dupa moartea generalului Milea a preluat sefia Armatei. Stanculescu s-a aflat, totodata, si in prim-planul capturarii si lichidarii sotilor Ceausescu.

Ulterior, a fost cooptat de noua putere in guvern, ca ministru al economiei si apoi al apararii, in locul generalului Nicolae Militaru.

Totusi, dupa un proces de aproape zece ani, Victor Atanasie-Stanculescu a fost condamnat, de doua ori, la 15 ani de inchisoare, pentru mortii Revolutiei de la Timisoara. Recursul sau se va judeca pe 31 martie 2008.

Daca ultima sentinta, cea din aprilie a.c., va fi mentinuta, acesta va fi incarcerat, alaturi de fostul ministru de interne, Mihai Chitac. Cei doi vor trebui sa achite, in solidar cu Ministerul Apararii, si daune de un milion de euro.