SRI face angajări. Posturile scoase la concurs și condițiile cerute

SRI face angajări. Posturile scoase la concurs și condițiile ceruteSRI. Sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

SRI anunță un nou concurs pentru cei dornici să devină ofițeri operativi. Înscrierile se fac în perioada  6 - 31 mai.

Ofițerul operativ are rolul esențial de a colecta informații. Este necesară abilitatea de a obține acces în medii relevante pentru securitatea națională și de a recruta surse. În plus, trebuie să interpreteze semnificațiile ascunse în detalii aparent minore și să aibă o înțelegere profundă a psihologiei umane și a limbajului non-verbal.

„La baza activității se află abilitatea de a recruta o persoană și de a o convinge să furnizeze informații”, menționează descrierea de pe site-ul instituției.

antitero SRI

Candidații pot opta pentru mai multe tipuri de specializări

Pe de altă parte, ofițerul analist evaluează datele culese de ofițerii operativi. El identifică schimbările și tendințele în manifestarea amenințărilor, elaborând scenarii alternative și evidențiind implicațiile pentru a sprijini strategiile de securitate și planurile de acțiune.:

„Ofițerul analist privește lumea, îi înțelege tendințele, îi descifrează relațiile de cauzalitate și îi anticipează evoluțiile. Deși aparent simplu, este vorba de un proces de rafinare foarte complex. Acesta implică în egală măsură inteligența, gândirea critică și creativitatea analistului de informații. De asemenea, implică și o foarte bună cunoaștere a domeniului analizat.”, se precizează pe site-ul SRI.

SRI, angajări

Ce urmează după procesul de selecție

În final, analiza rezultatelor este furnizată beneficiarilor legali în timp util. În funcție de domeniul de competență, analiza îi sprijină în elaborarea unor strategii sau planuri de acțiune menite să prevină riscurile și să promoveze interesele naționale.

Cei care doresc să devină ofițeri operativi sau analiști trebuie să îndeplinească cerințele de încadrare în Serviciul Român de Informații conform Legii nr. 80/1995. Această lege stabilește statutul cadrelor militare și normel interne.

Candidații care trec cu succes procesul de selecție și sunt declarați admiși la examenul/concursul de admitere vor urma cursuri de licență, masterat profesional sau postuniversitare de educație permanentă la Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul”, după care vor fi repartizați într-o unitate a SRI.