Spunem adio comerțului ilicit? Președintele a promulgat legea
- Andreea Vlad
- 30 octombrie 2020, 23:51
Președintele a promulgat, vineri, legea care interzice comercializarea de produse care nu îndeplinesc condițiile legii și a căror proveniență nu a fost dovedită.
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, actul normativ pentru abrogarea Legii nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor.
Potrivit legii, se interzice comercializarea de produse sau prestarea de servicii care nu îndeplinesc condiţiile stabilite de lege sau de bunuri a căror provenienţă nu este dovedită, încălcarea acestor prevederi fiind sancţionată cu amendă de la 2.000 lei la 20.000 lei.
„Se interzice comercializarea de produse sau prestarea de servicii, după caz, care nu îndeplinesc condiţiile stabilite prin lege sau de bunuri a căror provenienţă nu este dovedită, în condiţiile legii. Prin documente de provenienţă se înţelege, după caz, factura fiscală, factura, avizul de însoţire a mărfii, documentele vamale, factura externă sau orice alte documente stabilite prin lege", se arată în text.
O lege desuetă Legea nr. 12/1990 care a fost abrogată instituia obligaţia operatorilor economici de a declara la organele fiscale adaosurile comerciale şi adaosurile de comision.
Potrivit specialiștilor, majoritatea obligațiior stipulate de această lege erau tributare vremurilor când au fost instituite: anii 1990, caracterizați prin inexistența pietei libere și a concurentei neîngrădite, printr-un stat foarte implicat în economie și o birocrație consistentă.
La nivel global, pandemia a adus schimbări drastice în lanțurile de aprovizionare mondiale. Una dintre consecințele perturbărilor generate de pandemie a fost crearea unor mai mari vulnerabilități, care permite „înflorirea” comerțului ilicit. Traficul, contrafacerea, etichetarea falsă, frauda și evaziunea fiscală sunt de natură să submineze activitatea afacerilor corecte și expun consumatorii la produse de slabă calitate sau nestandardizate.
La nivel european, în urma unui acord încheiat în luna martie 2019 cu Parlamentul European, Consiliul UE a adoptat o directivă care modernizează legislația UE cu privire la protecția consumatorilor și facilitează punerea în aplicare a drepturilor consumatorilor. După adoptarea directivei, statelor membre UE li s-a acordat un termen de 24 de luni pentru a adopta măsurile necesare pentru punerea în aplicare a acesteia.