Statele Unite. Potrivit unui studiu efectuat de cercetătorii de peste Ocean inteligența depinde și de perioada în care ne naștem.
Oamenii de știință au lansat ipoteza potrivit căreia persoanele născute în luna septembrie ar avea o inteligență peste media celor născute în restul anului, potrivit România TV,
Studiu: Inteligența depinde de data nașterii
Cercetătorii susțin că fecioarele din septembrie au o inteligență mai mare și obțin mai ușor rezultate academice considerabil mai bune față de persoanele născute în timpul anului. Această supoziție a iscat un adevărat val de curiozități privind explicațiile care stau la baza acestei ipoteze, de altfel confirmată într-un studiu realizat de Biroul Național de Cercetare Economică din Massachusetts.
Cercetarea a pornit de la datele academice prelucrate de la persoanele născute între 1994 și 2000 în statul Florida. Cercetătorii au ajuns la concluzia că data nașterii influențează inteligența. Cu alte cuvinte se presupune că persoanele născute în luna septembrie sunt capabile să obțină note mai mari decât colegii lor născuți în alte luni.
Persoanele născute în septembrie ating ușor performanța academică
O primă explicație constă în structura grupelor școlare. Elevii născuți în septembrie, spun cercetătorii, sunt de regulă ceva mai mai dezvoltați fizic și psihic comparativ cu cei născuți la finalul anului. Deși data nașterii influențează pozitiv inteligența, cercetătorii avertizează că nu trebuie excluse alți indicatori precum mediul familial și foarte important accesul la resurse educaționale.
Cu toate că studiul Biroului Național de Cercetare Economică a prezentat dovezi edificatoare referitor la influența datei nașterii asupra abilităților cognitive, cercetătorii au adăugat faptul că succesul academic nu este determinat în exclusivitate doar de data nașterii.
Inteligența depinde și de alți factori
Inteligența și succesul academic sunt influențate de o serie de factori, printre care, cei mai importanți se constituie în mediul în care copilul respectiv crește, calitatea educației primite precum și sprijinul familial.
Din nou, cercetătorii menționează că rezultatele studiului relevă o legătură între luna nașterii și performanțele școlare, nu trebuie să picăm în capcana generalizării. Este extrem de important să fie luați în considerare toți factoriii care contribuie la dezvoltarea personală și profesională a indivizilor.