Numărul de cazuri grave după infectare este în scădere, dovadă că spitalele Covid nu mai sunt atât de presate de pacienți.
Spitalele Covid sunt goale pe jumătate. Vești bune. Numărul persoanelor care s-au infectat cu coronavirus, în ultimele zile, este în scădere. De asemenea, sunt mai puțini pacienți internați în stare gravă la secțiile deterapie intensivă. Până recent, proporția era de 80%.
„A scăzut numărul internărilor, pacienții care ajung au majoritatea forme moderate de afectare, astfel că proporția cazurilor moderate reprezintă jumătate din total. Este un lucru bun.
În ultimele două săptămâni avem locuri în ATI Covid. Această situație am mai avut-o în Nasta doar la începutul verii lui 2020”. A anunțat edicul Beatrice Mahler, managerul Institutului „Marius Nasta” la Digi 24.
Spitalele Covid sunt pe jumătate goale. Care sunt motivele
Oficialul a explicat și cum a ajuns România în această situație pozitivă. „Este o direcție a pandemiei din România. Este bine că sunt mai puține cazuri. O parte din efecte se explică prin regulile respectate, de modalitatea prin care oamenii au înțeles că sistemul de sănătate are nevoie de ajutorul lor. Masca purtată și distanțarea au dus la aceste rezultate. Sper să menținem acest trend”. A mai declarat Beatrice Mahler.
Pe de altă parte, managerul de la „Marius Nasta” a precizat că aproape 95% din cadrele medicale se vor vaccina. Pentru că s-au înscris și persoanele care nu s-au putut imuniza, în primă fază, din diferite motive.
În condițiile în care numărul de cazuri a scăzut, managerii din spitale își doresc să revină la modul de lucru normal
Conform sursei citate, situația arată astfel:
Spitalul Colentina este mai mult de jumătate gol - are 116 pacienți din 300 de paturi total
Spitalul Victor Babeș este jumătate gol - are 235 pacienți și un total de 600 de paturi
Maternitatea Bucur are un singur pacient din 17 paturi COVID
Spitalul Witting este jumătate gol - 21 de pacienți din 40 de paturi
Spitalul "Marius Nasta" are 50 de pacienti din 89 de paturi.