În celebra sa lucrare „Das Kapital”, Karl Marx, analizând evoluţia modurilor de producţie prin care trecuse omenirea până la el, ajungea la concluzia că evoluţia ei era „o spirală ascendentă”.
Pe scurt, Marx identifica următoarele etape: Comunismul primitiv, Modul de producţie antic, Modul de producţie feudal, Modul de producţie capitalist şi, la final, din nou Modul de producţie comunist, cu două faze, unul inferior, care urmează celui capitalist şi altul superior. Ultimul stadiu de evoluţie al societăţii umane.
Pentru Marx, acest stadiu al comunismului superior ar fi fost: „o asociere liberă a producătorilor, care a negat cu succes toate rămășițele capitalismului, în special conceptele de state , naționalitate, sexism, familii, înstrăinare, clase sociale, bani , proprietate , mărfuri , burghezie , diviziunea muncii , orașele și mediul rural , lupta de clasă, religia și piețe” . Ceea ce seamănă mult cu comunismul primitiv, despre care Marx spunea că este structurat astfel încât forțele economice și forțele politice erau una și aceeași şi în care societățile nu aveau un stat, proprietate, bani și nici clase sociale. Deosebirea între cele două este că în cazul comunismului superior, societatea beneficiază de toate progresele tehnologiei şi ştiinţei. De unde şi spirala ascendentă.
„Societatea poate înscrie pe pancartele sale : De la fiecare în funcție de capacitatea sa, de la fiecare în funcție de nevoile lui! „ – scria Marx în 1875 în „Critica programului de la Gotha”.
Ne puteți urmări și pe Google News
Numai că această spirală ascendentă gândită de Marx, o dată cu instaurarea bolşevismului în Rusia şi apariţia URSS în octombrie 1917, Aleksandr Bogdanov şi adepţii săi au cam strâmbat-o niţel, din prea mult zel. Aşa s-a născut Proletcultismul, o mişcare care îşi propunea ca în domeniul lingvistic, cultural, literar și chiar științific, să desfiinţeze tot ceea ce era legat de decadentul capitalism. Ideea de bază a proletcultismului este cultul proletariatului. Aşa s-a născut limbajul de lemn, adică vorbirea în lozinci şi sintagme sforăitoare, dinainte stabilite, dar goale de orice idee.
De la limbajul de lemn şi necesitatea ca oamenii de ştiinţă „să coboare din turnul de fildeş” şi să producă invenţii pentru clasa muncitoare, până la aberaţii şi mai mari nu a mai fost decât un singur pas. Pe vremuri, adepţii duri ai proletcultismului cereau ca liniile ferate moştenite de URSS de la Rusia ţaristă să fie demontate, topite şi înlocuite cu linii de cale ferată noi, construite de proletariat.
Din păcate, astfel de concepte pe care le credeam demult apuse, au reapărut cu o violenţă demnă de anii sfârşitului celui De-al Doilea Război Mondial.
Recunosc faptul că am fost naiv atunci când am crezut, în 1989, că am abolit, cu arma în mână, cenzura. Că putem să ne exprimăm liber. Că libertatea cuvântului nu este doar o sintangmă frumoasă scrisă în Constituţie. M-am înşelat.
Văd însă că nu sunt singurul care şi-a luat ţeapă în privinţa asta.
Recomandările noastre
