Construit la șantierele navale de la Wilhelmshaven, în 25 februarie 1941, cuirasatul a intrat în componența Kriegsmarine – Marina germană de Război – iar pe 1 aprilie, în același an, este lansat la apă. Ceremonia lansării la apă a fost onorată de prezența doamnei von Hassel, fiica marelui amiral Alfred von Tirpitz, creatorul flotei militare moderne germane, cu aproape treizeci de ani înainte. După terminarea probelor de mare din 1941, în Marea Baltică și efectuarea ultimelor revizii, cuirasatul Tirpitz pleacă la 12 ianuarie 1942 din Kiel, iar patru zile mai târziu, sosește în fiordul Trondheim.

Poziționarea strategică din Norvegia, constituia o amenințare uriașă pentru Royal Navy, dar și pentru covoaiele Aliate din Arctica, ce transportau din America către Uniunea Sovietică muniție, armament, alimente și carburanți, scufundarea lui devenind o prioritate. Tirpitz reprezenta o amenințare uriașă. Orice ieșirea asa în larg însemnând devierea rutelor și, implicit, costuri mult mai mari ale convoiaelor către Murmansk, portul rusesc în care erau descărcate mărfurile sosite din SUA.

Mare și inutil

Astfel, asupra cuirasatului german au fost lansate, între ianuarie 1942 – noiembrie 1944, numai puțin de 16 atacuri, dintre care trei și-au atins ținta. Cuirasatul german ieșea în larg rar și cu prudență maximă, astfel că o confruntare cu flota britanică părea improbabilă. Hitler o folsea mai mult ca o sperietoare. Singura posibilitate de a o scufunda erau atacurile aeriene și cele submarine. Pe 22 februarie 1942 au ajuns la Trondheim crucișătoarele Admiral Scheer și Prinz Eugen pentru a spori forța navală de atac a germanilor asupra convoaielor din nord. În 3 martie Tirpitz părăsește fiordul în vederea atacării unui convoi în Arctica. Incursiunea eșuează lamentabil, iar la întoarcerea spre bază, este reperat și atacat în largul Insulelor Lofoten de 12 avioane torpiloare decolate de pe portavionul britanic Victorious. Pe 13 martie Tirpitz ajunge în port cu daune minime. Pe 31 decembrie 1942 Tirpitz participă la atacarea unui alt convoi Aliat, alături de crucișătorul greu Hipper și alte șase distrugătoare. Atacul eșuează din cauza escortei de 50 de nave de luptă ale aliaților, germanii pierzănd un distrugător iar Hipper a fost grav avariat.

Uriașul atacat de submarine pitice

Amiralul Karl Dönitz, devenit pe 30 ianuarie 1943 noul comandant al Kriegsmarine, schimbă tactica de luptă și transferă puternice forțe navale în nord cu scopul de a ataca mult mai agresiv convoaiele americane către URSS. Pentru condiții mai bune de operare, navele germane își stabilesc baza la 70º latitudine nordică în fiordul Alta. În septembrie 1943, Tirpitz și crucișătorul Scharnhorst, însoțite de zece contratorpiloare, ridică ancora și pleacă spre Arhipelagul Spitzbergen, cu misiunea de a distruge mica bază Aliată din Barentsburg. Întors în fiordul Alta și reperat de avioane de recunoaștere britanice, dar și de membri ai rezistenței norvegie, Tirpitz a fost, din nou, ținta unui atac realizat cu șase submarine mari și alte șase „submarine pitice”. Două dintre acestea din urmă, ajunse în fiord, și-au plasat încărcaturile explozive sub coca vasului pe 22 septembrie 1943, avariindu-l grav.

Scufundarea

În perioada aprilie-octombrie 1944, la scurtă vreme după reparațiile care-l făcuseră operațional din nou, asupra lui Tirpitz au mai avut loc opt atacuri aeriene cu avioane care l-au avariat din nou, mult mai grav. Pe 15 octombrie, Tirpitz, remorcat, e mutat în apropiere de Tromsø, din cauza înaintării trupelor sovietice în nordul Norvegiei. Aproape o epavă, Tirpitz trebuia să îndeplinească la Tromsø rolul de fortăreață plutitoare. Pe 12 noiembrie, între orele 8:40 și 9:50, 32 de avioane de bombardament Lancaster, aparținând escadrilelor de elită 617 și 9, poreclite „dam busters”, pentru misiunile de distrugere a barajelor germane, decolează cu misiunea de a scufunda cuirasatul Tirpitz. Au folosit explozibil R.D.X. și bombe imense de 5400 tone, așa-numitele Tallboys, singurele capabile să străpungă blindajul navei. S-a estimat că trei astfel de bombe au lovit nava. În urma atacului Tirpitz s-a răsturnat. Majoritatea echipajului, închis în compartimentele blindate, n-a reușit să se salveze. Din cei 1500 de marinari aflați la bord, au fost scăpat 800, în condițiile în care, fiind duminică, mulți dintre ei erau în permisie, în orășelul din apropiere.

Felia de unt

După război, epava a fost achiziționată de societatea norvegiană Hovding Ship Brekers. Mari cantități de oțel au fost trimise la Kristiansund sau vândute înapoi Germaniei. Tirpitz a mai avut o „navă soră”, Bismarck, deasemenea scufundată de Royal Navy, dar într-o confruntare navală reală. În revista „Illustrated” din iulie 1949, Lennart Nilson scria: „Germanii s-au lipsit de unt pentru a construi Tirpitz, dar norvegienii au fost aceia care au aflat pe ce parte a feliei era untul”.

 

Te-ar putea interesa și: