„Spectacol” dramatic. Poliția l-a găsit beat în mașina răsturnată. Apoi au aflat că omul a doborât un record trist. I-au chemat un ELICOPTER SMURD

„Spectacol” dramatic. Poliția l-a găsit beat în mașina răsturnată. Apoi au aflat că omul a doborât un record trist. I-au chemat un ELICOPTER SMURD

Inconștiență totală. Un tânăr din Sita a reușit un adevărat record în această după-masă în localitatea de domiciliu. Acesta s-a răsturnat cu un autoturism neînmatriculat. Mai mult, tânărul nu avea nici permis de conducere și era și băut, anunță Bistrițeanul.ro

Accidentul s-a produs în această după-masă, în localitatea Sita, din comuna Spermezeu, pe drumul județean 175 A. Din primele informații, un tânăr de 31 de ani a pierdut controlul volanului autoturismului pe care-l conducea și a părăsit partea carosabilă și a ajuns cu roțile în sus, susțin polițiștii de la Rutieră.

sursa foto: bistriteanul.ro

În urma accidentului, tânărul care conducea a fost rănit, fiind transportat cu un echipaj SMURD la spital: „Echipajele medicale ajunse la fața locului au găsit o victimă conștientă și cooperantă. Victima a fost preluată de echipajul medical și transportată la Unitatea de Primiri Urgențe SMURD Bistrița, pentru continuarea investigațiilor medicale”, precizează purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița, Cristina Răcilă.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Un bărbat de 31 de ani din Sita, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 175 A, între localitățile Sita și Spermezeu, a pierdut controlul acestuia, răsturnându-se în afara părții carosabile. În urma accidentului rutier a rezultat rănirea bărbatului de 31 de ani. Cu ocazia verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că autoturismul nu era înmatriculat, iar conducătorul auto nu deținea permis auto”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, Diana Pintea.