Spectacol aniversar pentru Florin Piersic. O sală arhiplină i-a cântat „La mulți ani!”
- Mihai Soica
- 28 ianuarie 2023, 20:09
La 87 de ani, Florin Piersic a jucat în piesa de teatru „Străini în noapte”, alături de Medeea Marinescu, într-un spectacol care a avut loc la Sala de Cultură a Studenților din Cluj Napoca.
Florin Piersic a fost foarte bucuros să vadă 900 de oameni care îi cântă ”La mulți ani” și le-a spus celor prezenți că este foarte fericit.
Biletele la spectacolul omagial, de la Cluj, s-au epuizat la scurt timp după ce au fost puse în vânzare. Piesa de teatru se joacă de mai mulți ani, de fiecare dată fiind cu data închisă, semn că iubirea românilor pentru marele actor este una foarte mare.
După spectacol, Florin Piersic le-a mulțumit celor prezenți. Ca o surpriză, întreaga sală a cântat ”La mulți ani”, ceea ce l-a făcut pe maestru să plângă de emoție, spunând că nu s-a simțit niciodată mai iubit decât acum.
”E o imensă bucurie pentru mine”
Florin Piersic nu a făcut show după spectacol, așa cum se întâmpla altă dată, dar le-a spus celor prezenți câteva cuvinte.
„E o bucurie pentru mine că am jucat ‘Străini în noapte’ pentru a 1.280-a oară. Îmi doresc… Dacă mă întrebaţi ce-mi doresc… Să fiu sănătos, să pot să merg înainte. Astăzi am jucat cu o plăcere extraordinară şi recunosc, am avut emoţii. Am avut emoţii pentru că eu am întotdeauna emoţii când joc”, a spus maestrul.
La începutul spectacolului, Florin, așa cum este strigat pe stradă de clujeni a ținut să făcă o mulțumire specială.
„Publicul este cel mai important partener al meu. Această piesă a împlinit în această seară 1.280 de spectacole și pe care o jucăm de 15 ani. Sunt foarte fericit că în atâţia ani de zile această piesă a devenit campioana Romaniei din punct de vedere al spectacolelor şi al publicului care a venit s-o vadă în atâtea oraşe, nu numai în Europa”, a spus Florin Piersic în debutul piesei, în aplauzele prelungite ale celor prezenți.
Mitropolitul Clujului a fost printre invitați
Unul dintre spectatorii care s-a făcut imediat remarcat, a fost mitropolitul Clujului, IPS Andrei. Prietenia dintre înaltul prelat ortodox și Florin Piersic este una veche. De altfel, actorul merge ori de câte ori are vreme la Mitropolie unde este așteptat de IPS Andrei.
„N-am cuvinte să vă mulțumesc tuturor. Tot sufletul meu e la dumneavoastră, acum și întotdeauna.
”Iar dumneavoastră preasfințite Andreicuț nu cred că la fiecare întâlnire pe care o am eu, în Cluj, cu publicul, care e partenerul meu pentru totdeauna, nu cred că iarăși sunteți aici în sală și vă mulțumesc din toată inima”, a declarat marele actor Florin Piersic.