Sparge coduri, secrete diplomatice, financiare, militare, mailuri private, mesaje telefonice. Mamutul care va intercepta tot ce mişcă şi se aude | VIDEO
- Roxana Roseti
- 5 octombrie 2012, 11:42
Localitatea Bluffdale (Utah) era renumită doar pentru secta de mormoni, care numără peste 9.000 de membri.
La nici doi kilometri de templul mormonilor, Agenţia de Securitate Naţională a Statelor Unite (NSA),îşi construieşte un centru de spionaj gigant, în valoare de peste două miliarde de dolari. Utah Data Center va avea misiunea de a intercepta, descifra, analiza şi stoca informaţii din întreaga lume prin intermediul sateliţilor şi vastelor reţele de comunicaţii naţionale şi internaţionale, scrie revista The Wired. Centrul va fi dat în folosinţă în septembrie 2013 şi "adio mailuri private, mesaje telefonice sau pe internet, adio secrete diplomatice, financiare, militare, în principiu, adio orice intimitate!", după cum notează presa americană. "Mamutul" construit de NSA va fi umplut cu servere, experţi în spionaj informatic şi gardieni înarmaţi. Cuvântul "confidenţial" nu va mai exista "Oricine în lume are un mijloc de comunicare poate deveni ţinta", au declarat surse din cadrul proiectului. "Centrul Utah", "Uriaşul", "Mamutul" sau "Proiectul Bluffdale" - aşa cum a fost denumit central de spionaj gigant, este considerat "copilul" lui Bush, din 2003, şi încă de la început a fost considerat de către organizaţiile neguvernamentale americane că încalcă drepturile cetăţeneşti. De aceea s-a construit în cel mai mare secret, dar cu timpul secretul a fost aflat de către presă, din diverse surse. Motivul oficial al unei asemenea investiţii este prevenirea atacurilor teroriste. După atacurile din 11 septembrie 2001, s-a spus că tocmai tehnologizarea în detrimentul contactului om la om a dus la eşecul serviciilor secrete în prevenirea unor astfel de acte. O sursă din cadrul "Proiectului Bluffdale" a declarat sub protecţia anonimatului că "acest uriaş centru este specializat în primul rând pe spart coduri". Dacă ar fi vorba despre coduri militare, nimeni nu s-ar îngrijora, dar analiştii din domeniul economiei se tem că este vorba şi de coduri de transmitere a informaţiilor financiare, ale tranzacţiilor de pe pieţele de capital, ale înţelegerilor şi contractelor de afaceri. "Cuvântul confidenţial nu va mai avea aplicabilitate practică", spun sursele. Zeci de yottabiţi În septembrie 2013, NSA va putea înmagazina la baza din Utah zeci de yottabiţi de date (1 yottabit = 100.000.000.000.000.000.000.000 biţi). Prin comparaţie, analiştii Cisco estimează că traficul total pe internet va ajunge în 2015 la 966 de exabiţi pe an (1 milion de exabiţi = 1 yottabit), iar fostul CEO al Google Eric Schmidt a apreciat că ştiinţa omenirii de la începuturi şi până în anul 2003 poate fi înmagazinată în 5 exabiţi de informaţie electronică.Folosind alt termen de comparaţie, fiecare yottabit de informaţie stocat de centrul din Utah va reprezenta echivalentul a 500.000.000.000.000.000.000 pagini de text. Datele stocate vor fi însă mult mai vaste decât cele aflate la dispoziţia utilizatorilor de internet. NSA este interesată de aşa-numitul "web invizibil", respectiv datele care nu pot fi accesate de publicul larg. "Internetul invizibil" cuprinde în special documente secrete, comunicaţii protejate prin parole şi secrete militare. Centrul de la Utah va fi alimentat zilnic cu informaţii transmise prin mai multe canale şi care vor proveni atât de la specialiştii NSA, cât şi de la alte instituţii, precum Casa Albă, Pentagon sau CIA. <iframe width="630" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/ss_9HaWxvdk" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>