Această reformă de reglementare din Spania prevede în special reducerea termenelor și formalităților pentru obținerea permiselor de ședere și „consolidarea” drepturilor lucrătorilor migranți într-o țară favorabilă unei politici de primire.
Spania deschide larg porțile pentru migranții ilegali
Guvernul de stânga extremă din Spania a anunțat adoptarea unei reforme de reglementare care, potrivit acestuia, va facilita regularizarea a zeci de mii de imigranți ilegali în plus pe an în următorii trei ani.
„Obiectivul este de a consolida și lărgi căile de regularizare pentru migranții care se află în Spania, astfel încât aceștia să poată duce o viață deplină ca cetățeni: să aibă drepturi și îndatoriri”, a explicat ministrul Incluziunii și Migrației, Elma Saiz.
Potrivit cifrelor citate de ministru, aproximativ 210.000 de migranți au fost înregistrați la sfârșitul anului 2023 în diferitele proceduri care duc la naturalizare astăzi în Spania, adică cu 85.000 de persoane mai mult decât în 2022.
Circa 300.000 de imigranți în plus
Datorită reformei adoptate marți, guvernul socialist estimează că 300.000 de imigranți ar putea fi regularizați în fiecare an în următorii trei ani.
„Așa cum am repetat de mai multe ori, diverse organizații naționale și internaționale (…) estimează că Spania are nevoie de aproximativ 250.000 până la 300.000 de muncitori străini pe an pentru a-și menține nivelul de trai”, a insistat ministrul spaniol la o conferință de presă.
„Așa cum a spus [prim-ministrul Pedro] Sanchez în urmă cu câteva săptămâni, Spania trebuie să aleagă între a fi o țară deschisă și prosperă sau a fi o țară închisă și săracă. Și am ales prima variantă”, a continuat Elma Saiz.
Această reformă de reglementare prevede în special reducerea termenelor și formalităților de obținere a permiselor de ședere, „întărirea” drepturilor lucrătorilor migranți, prelungirea de la trei luni la un an a duratei vizei de căutare a unui loc de muncă și crearea de noi statuturi care să deschidă calea pentru o regularizare.
Spania, una dintre cele trei porți ale migranților economici din țări islamice
Potrivit ministrului Elma Saiz, aproximativ 2,9 milioane de străini contribuie deja la asigurările sociale în fiecare lună, adică 13,6% din totalul afiliaților, „cu două puncte mai mult decât acum doi ani”.
În favoarea unei politici de primire din motive preponderent economice, guvernul de stânga spaniol este o excepție pe problema migrației în cadrul Uniunii Europene, în contrast cu întărirea efectuată de multe țări din blocul comunitar.
Spania este una dintre cele trei principale porți de imigrație către Europa, alături de Italia și Grecia. Potrivit cifrelor Ministerului de Interne, peste 54.000 de persoane au intrat ilegal în țară între 1 ianuarie și 15 noiembrie, cu 7.400 mai multe decât în 2023 în aceeași perioadă.
Țara se confruntă în special cu sosirea masivă a migranților în arhipelagul Insulelor Canare, în nord-vestul Africii. Până la jumătatea lunii noiembrie, aproape 40.000 de migranți ilegali au ajuns acolo în acest an, față de 32.209 în aceeași perioadă a anului trecut, potrivit Le Monde.
Traducerea: Rodezia Costea/RADOR RADIO ROMÂNIA/rcostea/cciulu