Ordinul dat duminică de Hamdullah Nohmani, primarul în exercițiu al orașului Kabul, cere angajatelor din administrația orașului să rămână acasă.
Numai femeile ale căror sarcini nu pot fi îndeplinite de bărbați au voie să se prezinte la muncă. Aceste ultime restricții impuse de talibani în Afganistan au șocat comunitatea internațională, dat fiind că femeilor li se interzice practic orice activitate în administrația capitalei afgană.
Locurile de muncă a sute de femei sun amenințate
Practic, unul dintre singurele locuri de muncă pe care femeile le mai pot ocupa în administrația de la Kabul sunt acelea de femei de serviciu pentru toaletele destinate femeilor. Acest ordina lasă dintr-o trăsătură de condei sute de femei fără un loc de muncă. Nohmani a anunțat că sunt 2.930 de persoane care lucrează pentru municipalitate - dintre care 27% sunt femei. Ordinul lui Nohmani nu este singurul motiv de teamă pentru femeile și fetele din Afganistan. În ciuda asigurărilor repetate ale talibanilor că vor respecta drepturile femeilor, după preluarea controlului asupra țării luna trecută, drepturile și libertățile obținute de femei în ultimii 20 de ani se tot restrâng. Femeilor li s-a ordonat să-și părăsească locurile de muncă din anumite domenii, au fost introduse restricții privind educația fetelor și a femeilor ți au fost excluse din noul guvern al țării. Când talibanii au fost ultima dată la putere, între 1996 și 2001, grupul militant a interzis femeilor și fetelor educația și munca, le-a oprit să părăsească casa neînsoțite și le-a obligat să-și acopere întregul corp.
"Inițial le-am permis tuturor să fie prezenți la îndatoririle lor, dar apoi Emiratul Islamic a decis că este necesar ca pentru o perioadă de timp munca lor să se oprească", a spus Nohmani, folosind numele oficial pentru talibani. „Atunci le-am permis numai femeilor de care aveam nevoie, adică pentru locuri de muncă pe care bărbații nu le puteau face, sau care nu sunt meseria unui bărbat ... De exemplu, există toalete publice pentru femei în bazare.” El a adăugat că munca lor va fi făcută acum de bărbați. „Până când situația se va normaliza, le-am cerut să rămână acasă”.
Femeile protestează la Kabul
Remarcile sale vin în aceeași zi, activistele pentru drepturile femeilor au cerut educație pentru fete și participarea femeilor la guvern la protestele de duminică. Femeile au mărșăluit în fața unei clădiri din Kabul care a găzduit cândva Ministerul Afgan al Afacerilor Femeilor. Clădirea respectivă găzduiește acum Ministerul pentru Propagarea Virtuții. " Protestul a avut loc după ce talibanii au anunțat restricții suplimentare pentru femei. În urmă cu o săptămână, Ministerul Afgan al Finanțelor, aflat acum sub controlul talibanilor, a emis o notificare prin care le-a ordonat angajaților săi să nu se mai întoarcă la serviciu „până nu se va aranja un mediu de lucru adecvat”. Vineri, Ministerul Educației a ordonat elevilor și profesorilor de sex masculin să se prezinte școlilor lor sâmbătă. Anunțul nu menționa elevele, sporind temerile că fetele vor fi din nou excluse din învățământul secundar. Talibanii au respins afirmațiile că femeile afgane vor fi interzise de la școlile secundare, susținând că trebuie să înființeze un „sistem de transport sigur” pentru eleve înainte de a le permite să se întoarcă în sălile de clasă. Vorbind sâmbătă la CNN, purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabiullah Mujahid, a declarat că femeilor li se va permite să studieze. "Există anumite reguli în timpul orelor de clasă care trebuie respectate pentru a putea fi sănătoșii", a spus el, potrivit CNN.