NASA a anunțat data lansării primului zbor cu oameni la bord lansat de Statele Unite către Stația Orbitală Internațională (ISS), după 2011.
Lansarea capsulei Crew Dragon a companiei Space X, care urmează să transporte pentru prima dată astronauți către Stația Spațială Internațională, este prevăzută „între jumătatea și sfârșitul lunii mai”, a declarat NASA, anunțând astfel o dată pentru primul zbor locuit lansat de Statele Unite către ISS, după 2011.
Racheta companiei Space X (aparținând miliardarului Elon Musk) Falcon 9 va lansa capsula Crew Dragon, cu astronauții NASA Bob Behnken și Doug Hurley la bord, din Florida, a informat agenția spațială americană.
În luna martie anul trecut, capsula a reușit un dus-întors către ISS, la care s-a ancorat, la o distanță de peste 400 km de Pământ, având la bord un manechin. Capsula a petrecut șase zile în spațiu înainte de a reveni și a ameriza în Atlantic.
După ce programul navetelor spațiale americane a fost oprit, în 2011, după 30 de ani de serviciu, numai Rusia asigură „naveta” către ISS, scrie AFP.
SpaceX a făcut călătoria la Stația Spațială Internațională de cincisprezece ori, din 2012, dar numai pentru a alimenta stația.
Pentru a reduce costurile, NASA a încredințat pentru prima dată companiilor private aceste misiuni: agenția spațială americană nu mai dispune de rachete sau nave spațiale, plătind aceste servicii la un preț fix.
Gigantul aeronautic Boeing și-a dezvoltat și el propria capsulă, Starliner.