În 2008, prin intermediul internetului, campaniile electorale au fost redate cetăţenilor.
Sunt mulţi aceia care au vorbit deja despre importanţa internetului în campania lui Obama. Iar aceia care vor aduce în discuţie importanţa acestuia în victoria lui Obama vor fi, fără îndoială, chiar mai mulţi. Însă, din păcate, tendinţa este de a uita exact esenţialul: în 2008, prin intermediul internetului, campaniile electorale au fost redate cetăţenilor.
Începând cu anii ’80, campaniile prezidenţiale au început, tot mai mult, să echivaleze cu eforturile depuse de profesionişti foarte bine plătiţi pentru a convinge electoratul să voteze cu un candidat sau altul. Şi, în timp ce tacticile electorale au devenit tot mai rafinate, campaniile electorale au devenit tot mai scumpe, iar oamenii s-au simţit tot mai puţin interesaţi de ceea ce se întâmplă în politică şi tot mai puţin cetăţeni.
Anul acesta, lucrurile s-au schimbat pe neaşteptate: o poveste în sine, viaţa lui Obama a fost mai întâi descrisă în media tradiţională. De aici a ajuns pe internet, iar datorită tehnologiilor web 2.0 utilizatorii au putut să-şi aducă partea lor de contribuţie la această poveste, să o reîntregească şi să o repovestească pe înţelesul celor asemenea lor. Practic, noile media l-au reinventat pe Obama, forţând media tradiţională să vadă în el un lider şi nu un simplu candidat.
Şi astfel, într-o epocă în care specialiştii aşteptau resemnaţi transformarea clickurilor de pe internet în voturi, echipa de campanie a lui Obama a reuşit un lucru mult mai important: să transforme clickurile în voluntari. În numele poveş tii de care şi-au legat speranţele, peste un milion de americani au strâns donaţii, au organizat evenimente (peste 150.000 pe parcursul întregii campanii) şi au mers din uşă în uşă pentru a spune povestea şi altora şi pentru a-i convinge să meargă la vot.
Astăzi Obama este preşedinte, iar americanii aşteaptă confirmarea speranţ elor. O povară mai mare ca un ocean.
Întrebare: ar putea exista şi un Obama.ro? Cred sincer că încă mai există politicieni de care românii îşi pot lega speranţele. Dar nu pot condamna pe nimeni pentru că îi este prea teamă să mai spere.
Recomandările noastre
