Sorin Ionita: "Premierul Tariceanu se enerveaza degeaba (sau doar se preface): alegerile europene vor fi oricum dominate de teme de politica interna, cum s-a intamplat mereu si in tarile cu vechime in UE".

Pentru partidele din statele membre, in functie de sistemul si calendarul electoral de acasa, ele reprezinta doar teste de popularitate la urne in vederea unui viitor scrutin national, singurul perceput ca important.

De altfel, se vede cu ochiul liber ca in Occident Parlamentul European este utilizat ca loc de parcat diversi politicieni la sfarsit de cariera, prieteni de rangul doi care au facut servicii partidului sau tipi insistenti cu idei bizare.

E drept ca imediat dupa 2004 o noua generatie de europarlamentari a venit din noile state membre din Est, in general oameni tineri si de calitate, care au folosit institutia invers, ca trambulina de lansare. Dar sunt semne ca valul acesta va fi de scurta durata si chiar junii polonezi sau cehi care si-au facut un nume la Bruxelles ar vrea sa se intoarca acasa daca au de ales.

Nici nu e de mirare: politicile comune europene se decid preponderent de guverne si parlamente nationale, in cooperare cu Comisia Europeana; Parlamentul European e cel mai putin implicat. Cand o tara accede in UE, aproximativ o jumatate din temele discutate acasa devin automat europene, pentru ca intra sub incidenta cuprinzatorului acquis (sistemul de norme si institutii ale Uniunii).

Cu alte cuvinte, pozitia unui stat in Europa se cam decide in batalia politica interna, direct sau indirect, partidele din acel stat avand deja formulate idei si programe in raport cu agenda europeana: pro sau contra reformei politicilor agricole, pro sau contra imigratiei, pro sau contra unei unificari a regimului de impozitare a firmelor, pro sau contra admiterii Turciei etc.

Linia adoptata in Europa de un partid german sau britanic, de exemplu, e data asadar de valorile pe care el le promoveaza, aceleasi din alegerile nationale. Este absolut natural ca europarlamentarele sa apara ca o prelungire a campaniei electorale interne. Pana aici, nimic diferit de ce se va intampla in Romania.

Problema mare la noi vine din aceea ca partidele romanesti nu au de fapt valori si principii legate in vreun fel de Europa, nici programe din care sa intelegi prin ce se deosebesc unul de altul, iar asta este valabil in buna parte si pentru alegerile nationale. Cand exista programe, acestea sunt niste materiale comandate unor outsideri comisionati sa le scrie, doar pentru ca e de bon ton sa le ai, nu ceva care angajeaza conducerea. (Va mai amintiti celebra replica peste umar a lui Becali la intalnirea cu crestin-democratii germani, surprinsa de o televiziune: „Dane, ai adus, bai, doctrina?”).

Intr-o stransa imbratisare cu mass-media, cu care a ajuns sa aiba multe in comun, clasa politica romaneasca se dovedeste opaca la idei, chiar atunci cand acestea sunt bune sau i-ar putea aduce avantaje. In schimb, este fascinata de personaje si pataniile lor. (Bine zicea odata un moralist englez: desteptii discuta idei, mediocrii discuta intamplari, prostii discuta despre alti oameni; ultimul tip de ocupatiune se mai cheama si barfa).

In balta de superficialitate numita comentariu politic romanesc, standardul de excelenta analitica consta in a explica din ce motive X i-a dat in cap lui Y, iar cel de predictie, cand ii va da si Y lui X. Idealul de strategie electorala al partidelor noastre este sa bage la inaintare cate un stranier recrutat la repezeala - pe Nadia Comaneci, pe vesnicul Tiriac, pe fotbalistul Dica, diversi rectori universitari care au castigat tot ce se putea si s-au plictisit de ce bine unsa merge coruptia academica, cautand un pic de aventura etc. - ca sa nu se vada ca partidul ca institutie nu prea exista.

Asa stand lucrurile, propun partidelor romanesti care vor sa ia in 25 noiembrie un scor peste ce au acum in sondaje sa nu mai umble cu jumatati de masura. Daca personajul exotic e ce se cere, aia sa livreze. Sa urmeze exemplul unui grupuscul marginal din California, care a pus candidat in alegerile din oraselul Anza o capra.

In semn de protest fata de politica principalelor partide, cetatenii au ales-o primar. Acest episod de citire geniala a opiniei publice a ajuns apoi o moda: localitatea Rabbit Hash (Kentucky) si-a desemnat primar un labrador negru; in Lajitas (Texas) un tap pe nume Clay Henry III a ajuns in consiliul local, unde servisera cu cinste si tatal, si bunicul sau; iar in Florissant (Colorado) un magar numit Paco Bell a castigat al doilea mandat de primar, dupa ce a invins in turul doi o lama.