Sorin Faur lucrează în presă încă din anul 1987,  iar zilele Revoluției l-au prins corector la Scânteia și student la Filologie, unde a intrat „foarte, foarte greu și după multe, multe rateuri”, după cum chiar invitatul lui Mirel Curea a mărturisit în emisiunea „Dosare de presă”, pe evz.ro.

„Cel mai mândru de locurile mele de muncă în presă sunt de primul meu loc de muncă. Îl am în cartea de muncă, sunt foarte mândru. Eu am luat-o chiar de jos, adică am luat-o din tipografie. Primul meu loc de muncă, după prima mea ratare spectaculoasă la facultate, este de zincograf. Zincografii erau cei care făceau pozele. Se făceau pe zinc, pentru ca să poată fi tipărite pe hârtia de ziar.

Zincul se prelucra cu acid sulfuric, într-o concentrație monstruoasă. Era realmente ca la desene animate: când făceam soluția, o amestecam și vărsam cu mâna, fără măști și alte protecții, și ieșea fum ca în desenele animate cu Tom și Jerry”, a dezvăluit jurnalistul.

„Scânteia era, până la urmă, un cimitir al elefanților”

În ceea ce privește atmosfera generală de la ziarul Scânteia, moderatorul emisiunii „Contrapunct” a mărturisit că „Scânteia era, până la urmă, un cimitir al elefanților”.

„Pentru că acolo se plasau tovarăși care avuseseră, mai mult sau mai puțin, probleme sau erau promovați ca viitoare speranțe de ascensiune într-o carieră jurnalistică. Nu făceam parte din redacție, eram clasă muncitoare, adică aveam comun cu ludlow-ul. Asta e o altă secție a tiparului înalt.

Era locul unde se turnau titlurile. Totul se turna în plumb. Iar corectura trebuia să fie foarte aproape de tipografia propriu-zisă, ca să facă modificările rapid. Scula de bază se numea linotip, care era o dihanie de mașină de câțiva metri lungime, în care, puși simplu, cineva bătea ca la mașina de scris și plumbul topit turna literele în rânduri”, a declarat Faur.

Jurnalistul a recunoscut că, în ciuda condițiilor destul de grele de muncă, salariul era unul bun.

„Se câștiga mai bine ca profesor, aveai câteva sute de lei în plus la salariu, era important. Eram chiar de capul meu. Chiar se cheamă că, fără modestie sunt self made man în meseria asta”, a spus acesta.

Sorin Faur, întâlnire memorabilă cu Nicolae Ceaușescu

Proaspăt angajat, după două, trei zile Sorin Faur avea să aibă șocul vieții sale, când s-a întâlnit pe scările Casei Scânteii cu Nicolae Ceaușescu în persoană. Sau așa a crezut el, în acel moment!

„După vreo trei zile întreb „Unde e, domnule, bufetul”. Să mănânc și eu ceva la prânz. Se lucra 12 ore, era complicată tura. Se muncea greu, foarte greu, extraordinar de greu. Și îmi spun băieții, „Ieși în Redacție, o iei pe scările alea mari în sus, ajungi la etajul trei. Pe vremea aia era destul de devreme. La redacție se vine în general mai târzior. Era cam pustiu, în jur de ora 10.30- 11.00.

Puțină lume știe cum arată. Scânteia avea cea mai elegantă redacție din toată Casa Scânteii. Erau niște scări uriașe de travertin, avea ceva parțial și din actualul design al Casei Poporului. Și, singur pe acolo, chiar nu știam pe nimeni de niciun fel. Lucram în halat albastru, ca să fie limpede. Eram clasă muncitoare adevărată.

Și o iau pe scări așa frumos și, de pe scări în sensul invers, că eu urcam, a început să coboare tovarășul Nicolae Ceaușescu. Tre` să recunosc că n-am avut, așa, un sentiment foarte vioi… Singur. Mi s-a cam tăiat respirația, măcar pentru faptul că nu-l văzusem decât la televizor. Am zis „Bună ziua” și nimic mai mult, m-am dus la bufet. Mi-a răspuns „Bună ziua!”, foarte politicos.

Îmi cumpăr ceva de mâncare, mă întorc în redacție și le spun colegilor „M-am întâlnit cu Ceaușescu”. Ăia pocnesc în râs toți și îmi zic, „Băi, nu e Nicolae, e frate-su, e Florea!” Nicolae semăna cel mai bine cu Florea. Ori, distanța dintre televiziune și omul ca atare, întotdeauna are o oarecare diferență. Eu eram convins că fusese Nicolae Ceaușescu, nu Florea, care era pe vremea aceea șeful secției agrare de la Scânteia”, a mai spus Sorin Faur.