Sorin Blejnar se întoarce în AREST. DNA mai câștigă o bătălie

Sorin Blejnar se întoarce în AREST. DNA mai câștigă o bătălie

Sorin Blejnar, fostul președinte ANAF, se întoarce în arest după ce Curtea de Apel București a admis recursul procurorilor DNA și au decis ca Blejnar să fie cercetat în continuare în arest preventiv.

Deși, instanța hotărâse ca fostul șef al ANAF să fie cercetat sub control judiciar. Procurorii anticorupție au făcut însă recurs, iar acesta a fost admis de judecători, scrie site-ul Stiripesurse.ro.

 Sorin Blejnar a fost trimis în judecată pe 16 decembrie 2016, fiind acuzat de DNA Ploieşti că, în cursul anului 2011, în contextul iniţierii unor proceduri de achiziţii publice la nivelul ANAF, a acceptat din partea unui om de afaceri promisiunea unui procentaj de 20% din valoarea unor contracte ce urmau a fi încheiate la nivelul instituţiei publice respective.

"Banii respectivi urmau să-i fie remişi inculpatului în schimbul exercitării influenţei sale asupra unui subaltern, pentru ca acesta să gestioneze procedurile de atribuire a contractelor respective astfel încât aceste contracte să fie obţinute de firma omului de afaceri. În aceste circumstanţe, în perioada noiembrie 2011 - ianuarie 2012, inculpatul Blejnar Sorin şi celălalt funcţionar implicat în acest demers au primit suma totală de 13.172.520 lei, prin intermediul unei firme cu comportament tip 'fantomă' controlate de aceştia cu care societatea omului de afaceri a încheiat mai multe contracte fictive", arată DNA.

Ne puteți urmări și pe Google News